Nu vreau să mă laud
(nici n-am cu ce, really), nici nu știu să fac poze (doar apăs pe buton - nici
măcar nu e buton!), dar există în lumea asta locuri care mă umplu de... extaz.
Îmi place spațiul,
îmi plac stâncile, îmi plac copacii (am făcut, cred, o pasiune pentru măslini),
îmi place apa (s-o văd), îmi place să-mi pierd privirea în zare. Și, în mod
surprinzător, am observat că-mi place liniștea. Sau am îmbătrânit. Nu, nu-mi
ziceți....
Grecia... Nu
contează ce insulă, ar putea fi oricare... aproximativ... Sălbatică, abruptă,
dar blândă în același timp, generoasă, dar și șireată.
Colorată, senină...
Vorbesc, desigur,
despre natură. Dar și despre oameni am de zis de bine. E incredibil cum știu să
te facă să te simți bine iar tu chiar să vrei să le lași ceva pentru asta!
Incredibil! M-am tot întrebat cum a reușit managerul hotelului în care am stat
să-i facă pe amgajații săi să zâmbească turiștilot, să meargă mereu la ei să-i
întrebe dacă nu vor să bea / mănânce ceva, să intre în vorbă cu copiii (chiar
și cu cei care nu vorbeau cu ei engleză), să îi ia în brațe și să se joace cu
ei, să-i servească cu sucuri și să le priceapă (și țină minte) gusturile???
Cum? De ce e posibil doar la ei (și în alte părți ale lumii, dar ei sunt mai
aproape de sictirul specific din Balcani) și la noi nu? Nu sunt și aceia tot
oameni? Nu tot cu vorbe comunică și nu tot pe bani muncesc? Au vreun buton
secret, vreo cheiță magică? Voi afla vreodată? Nu atât eu, cât managerii
din România...
Comentarii
Trimiteți un comentariu