Ședința cu părinții în clasa a 8-a sau cât înseamnă 20%

Ședința cu părinții organizată de către profa de mate nu m-a surprins deloc. Pe copii, da. Credeau că numai diriga are dreptul să convoace asemenea adunări... Mie această ședință de clasa a 8-a mi-a amintit de a mea, proprie. A fost o ședință mai aparte, pentru că și subiectul era aparte. Ca și acum: examenul de la finalul clasei a 8-a. Atunci am fost invitați și noi, elevii și am discutat opțiunile de liceu și ce ar fi de făcut pentru maximizarea șanselor.

Dar acum, când stăteam în bancă în calitate de mamă (aici n-au fost invitați copiii), n-am discutat despre opțiuni - fiecare și le știe și îl privesc - ci mai aplicat pe examen, ce anume nu funcționează acum și ce măsuri trebuie luate.

Acest post nu este despre copii sau despre profesoară. Copiii (chiar în contextul discuțiilor stârnite de fotografiile cu bananele de la Balul Bobocilor din Cluj) fac ce e normal la vârsta asta să facă - se distrează, încearcă să păcălească adultul (cu temele, cu timpul petrecut la telefon, cu testele etc.) astfel încât să facă doar ce le place. Nu e normal? Ar fi îngrijorător, zic, să VREA să facă lucruri care îi chinuiesc. Iar școala n-a fost o plăcere pentru toată lumea niciodată. Poate pentru unii, care vedeau în ea provocări personale, oportunitatea să se afirme, să li se confirme valoarea sau să se dezvolte etc. Dar școala ca atare și în întregime n-a fost o plăcere pentru toată lumea vreodată în istorie. It'a a fact!

Profesoara - face și ea ce trebuie. În condițiile sistemului și vremurilor noastre, face ce trebuie. Faptul că nu sunt toți elevii olimpici la matematică nu e vina ei. Nici măcar responsabilitatea...

Dar părinții..... Ah, părinții! Să vă zic.

A întrebat femeia (aka profa de mate) dacă ni se pare că temele pe care le dă sunt prea mari. În contextul în care au primit ordin de la minister ca tema să nu depășească o oră în durata de efectuare (Cum dracu se contorizează treaba asta? Unii lucrează mai încet, alții mai rapid...) și, mai ales, în contextul plângerilor repetate din partea elevilor (păi nu?). Ea era dornică să știe dacă aceste plângeri ascund în spatele lor și părerea părinților. Și acum ne dădea ocazia să o exprimăm deschis. Ce a declanșat asta în clasa plină cu părinți? Haos. Au început să vorbească toți, unul peste altul și nici măcar nu spuneau ceva care să-i fie femeii util. Pentru că:

• Un tătic a insistat pe mai toată durata ședinței (deci și după ce subiectul părea depășit) ca doamna să le dea copiilor exact atât cât trebuie ca să fie bine (”să nu fie rău”, vorba cântecului - am glumit, nu e nici un cântec cu asemenea vorbe!). Cât crede ea caă trebuie. Când doamna a spus, absolut de bun simț, că unii, care până acum au lăsat-o mai moale, ar avea nevoie și de câte 3 ore pe zi de matematică pentru a recupera, au sărit în sus părinții. Fiți atenți argumentație: 3 ore la matematică plus 3 ore la română plus alte ore la alte materii... când să încapă într-o singură după-amiază??? Și, mai ales, după alte 8 ore la școală. Asta e manipulare, dacă ați recunoscut patternul. Păi în primul rând nu au 8 ore de școală. În al doilea rând, nu toți copiii au nevoie de 3 ore de matematică, exact asta spusese profa. Apoi, nu în fiecare zi au matematică (și, deci, nici teme de 3 ore). În plus, de unde a rezultat că și la română au nevoie de 3 ore de teme? Ar trebui să conteze cumva - ACUM - faptul că atâția ani la rând (adică dintr-a cincea) au fost (zic despre părinți) de acord cu diriginta să transforme nu doar orele de dirigenție în ore de română, ci și ora suplimentară opțională de anul acesta și anul trecut! Și nici la celelalte materii nu au teme de ore întregi. Decât, poate accidental. Adică un proiect mai consistent, poate săptămânal, dar făcut la hei-rup exact înainte de ziua cu pricina - been there, done that! În tot haosul creat, profa încerca să afle dacă atât cât dă ea teme acum e prea mult. Domnul menționat mai sus, însă, o ținea pe-a lui: să dea exact cât e necesar. Deși părea că atunci când ridicase problema era de părere că atât cât dă acum e prea mult. Lucru care oricum mă mira, pentru că acești părinți sunt cei care în toți anii anteriori cereau ”mai mult”, ”în plus față de tema suplimentară”, recomandări de alte culegeri în plus față de cele două după care lucrau deja la clasă etc...
• Un grup de alte mămici care se așezaseră în primele bănci (spune și asta ceva, nu?) au fost foarte vocale în a-i explica doamnei profesoare de matematică faptul că elevii primesc teme prea mari la materii ”neimportante” (adică toate celelalte, în afara limbii române și a matematicii), că profesorii le cer copiilor să învețe ca și cum la materiile lor ar da examen la finalul clasei a 8-a. Evident, în aceste condiții, e nevoie de un efort foarte mare din partea copiilor pentru a lua... 10. Da, la toate materiile. Ce, n-ați mai auzit? Era aici invocată ”promisiunea” (în alb) care ni s-a făcut nouă, părinților, la începutul clasei a 5-a de către doamna dirigintă că profesorii - cumvakkkka în bloc - îi vor sprijini pe copii să ia note mari pentru a avea mai multe șanse în alegerea unui liceu ”bun”.

Este vorba aici, desigur, despre prostia asta legată de luarea în calcul, la repartizare copiilor la licee, ȘI a mediei din toți anii de ciclul gimnazial. Din fericire cei din fruntea sistemului au mai ”reparat” puțin treaba asta. Acum această medie contează în proporție de 20%, însă atunci când am intrat (copiii noștri) în ciclul gimnazial, procentul era de 50%. Prin urmare, așa cum observa și doamna profesoară, asta a avut efecte negative, transformându-i pe elevi în ”vânători de note”. Ha! Numai pe elevi? Îmi amintesc foarte clar discuțiile de la prima ședință cu părinții. Și de la cele următoare. Și părinții, dar și profesorii în egală măsură au devenit ”vânători de note”. Părinții - crezând că le fac un bine copiilor, pentru că scopul final era să reușească să prindă ”un liceu bun”. Profesorii - pentru că și școlile au început să fie clasificate în funcție de ”rezultalele” elevilor lor. Motivul invocat era că îi ajută, de fapt, tot pe elevi. Pentru că atunci când se calculează nota elevului în vederea admiterii la liceu, se pun la un loc și copii veniți din școli unde ”se face carte” (asta fiind, adică, sinonim cu ”se dau și note mici”... adică, de fapt, se dau note ”pe merit”), dar și cei veniți de la școli din sate / comune unde nu prea se face carte, dar se dau note mari. Poate fi o doză de adevăr în asta, dar cred că perversiunea e deja prea mare. Ajungem exact la vorba aia care spune că hoțul strigă ”Hoțul!”. Decât să punem copiii în situația de a-și măsura puterile - adică notele - cu elevi tratați cu indulgență la notare, mai bine devenim și noi foarte indulgenți la notare. Astfel, am experimentat personal, respectiv copilul meu, următoarele situații aberante în timpul acestor ani de gimnaziu:

- promisiuni de la dirigintă că profesorii acestei școli sunt (aproape unanim) de acord sa fie indulgenți la note. A se citi: să dea note mari. (Nu să dea notele meritate...) Exact de aceea erau acum o parte din părinți supărați de faptul că profesorii veniți recent la clasă (cum ar fi, de exemplu, doamna de latină) nu respectă promisiunea făcută de către dirigintă în clasa a 5-a. (Promisiuni fără acoperire și, oricum, neoneste...)

- recomandări, de-a lungul celor 4 ani, de a opta, în ce privește materiile opționale, pentru acelea la care profesorii dau note mai mari, care să le ridice copiilor media. (Oportunism...)

- s-au mărit note atunci când la teste (chiar și teze) au obținut note mici sau acestea nu s-au trecut în catalog. (Neasumare, neresponsabilizare, abuz...)

Sper că aceia care și-au dorit așa aceste lucruri să obțină ce și-au dorit. Chiar sper. Dar cu mine și copilul meu cum rămâne? Personal sunt foarte nemulțumită pentru că nu cunosc - nu doar eu, dar nici copilul - care este nivelul său  real. S-a întâmplat să constat clar că are unele probleme la o materie unde nu obține medii mai mici de 9 la matematică, de pildă, unde are multe ore pe săptămână, deci multe ocazii de a fi notat. Ca să nu mai zic de teză... Se poate ajunge la situații foarte neplăcute din acest motiv în situație de examen. Teoretic. Practic, și nivelul examenelor a scăzut atât de mult în ultimii ani (orice, numai să nu fim obligați să ”raportăm” ratările sistemului!)... Deci ar trebui să fiu mulțumită, de fapt. Nu sunt.

Revenind la ședința cu părinții, mă bucur că și doamna profesoară e de părere că e o prostie sistemul ăsta cu luarea în calcul - chiar și în proporție de numai 20% - a mediei anilor de gimnaziu. Numai că s-a exprimat că așteaptă ca noi, părinții, să facem pe cei de la conducere să înțeleagă asta. Adică... părinții ăștia care atunci când ea a întrebat dacă ei consideră că le dă copiilor prea multe teme, au început să se vaite de tema la latină (de parcă era treaba profei de mate!) și că se simt înșelați, pentru că li s-a ”promis” altceva???

De fapt, nimeni nu este în situație de corigență la latină, cred că asta e clar! Doar că... le e teamă părinților că odraslele lor nu vor lua nota 10. De-asta au învățat copiii un weekend întreg la latină! Un weekend întreg!!!

Cam ce ar însemna să nu ia copilul 10 la latină? Adică ar lua medie mai mică la o materie din 17, intr-unul din cei 4 ani care contează în proporție de 20% din nota de admitere la liceu... care liceu poate să nu însemne atât cât ni se pare nouă, pentru că un tânăr la 14 ani nu are cum să știe exact ce vrea să facă în viață. Nu știu nici la 18... nici la 24, după ce termină chiar și facultatea... Hai să fim serioși!

Deci... cam cu cine să facem reformă? Profesorii se uită la părinți, iar părinții (crescuți în niște vremuri în care, deși se spunea că ”dacă ai carte, ai parte”, se vedea foarte clar că tot cei care erau jmecheri se descurcau, iar acum constată că toate lucrurile astea sunt și mai pe față) sunt mai degrabă prizonierii dortinței de a face pe plac celui care e la putere în rerlația asta (profesorul) sau ai binelui de moment pentru copilul lor (sau pentru orgoliul lor). Toate aceste forțe sunt nu de propulsie, ci de conservare (a stării de fapt, a energiei), ba chiar de regresie, după cum o dovedesc statisticile (promovabilitatea la BAC, nivelul examenelor, rezultatele la SITS...).