Se
apropia un weekend în care soţul era ocupat cu un şantier, iar vremea se anunţa
nefavorabilă ieşirii noastre obişnuite în parc. Se simţea aşa... ceva ciudat în
aer. Apoi am vazut anuntul cu lansarea de carte. Iubesc cărţile şi cred că nu e
puţin lucru să scrii o carte. În plus, ştiam despre cine era vorba, o citisem
de câteva ori, o ştiam virtual de ceva ani şi m-am gândit: "Ce chestie! A
scris o carte! Bravo ei! Oare cum se simte cineva care scrie o carte? Cum o fi
să stai în faţa oamenilor, ţinând în mână cartea în care ţi-ai pus sufletul, la
care ai muncit din greu şi probabil nu pentru a face bani din asta?" E
bine-ştiut că în România nu se scrie pentru bani, aşa spun autorii. Şi nu mă
refer aici nici la Mihaela Rădulescu, nici la Andreea Marin, nici la Loredana
Groza, nici la Gigi Becali. Recunosc: în baza celor citite pe blog, am
creditat-o pe autoare cu talent scriitoricesc. Aşa că mă gândeam să mă duc să
văd şi eu cum e să-ţi lansezi o carte.
Cu
gândul ăsta, o linişte mi-a coborât în suflet: aveam un plan pentru weekend, şi
încă unul în care ieşeam din casă ca o doamnă, chiar dacă eram cu copilul după mine.
Pentru că lansatoarea promitea că va avea distracţii pentru copii. Minunat!
zic. Şi mă apuc să dezbat detaliile cu soţul.
Cu
vreo două zile înainte de mult-aşteptata-pe-toate-site-urile-şi-forumurile
lansare, primesc lovitura de şoc: autoarea anunţă cine va vorbi/citi din cartea
ei la lansare. Atunci primesc primul semnal de la intuiţia mea: hold on!
Andreea Marin? Pe bune? Dar de ceeeee? În calitate de ce? De mămică? De vedetă?
De povestitoare? Daaaa, aflai acu ceva vreme că scrise şi ea o povestire. Am
primit-o cadou la farmacie. O povestire despre fiica ei care se împrieteneşte,
bolnăvioară fiind, cu nişte spririduşi care făceau nişte siropele. De la o
companie farmaceutică sau ce o fi ea. Pe spatele cărţii erau înşirate toate
siropelele minunate. Deci... povestitoare din interes, da? Pentru cine n-a
înţeles în clar părerea mea despre asta, spun aci: am vrut să renunţ pentru
că... Andreea Marin. Mă tot întrebam ce putea aduce această fiinţă ca
plus-valoare unei cărţi... Că apreciez că se implică în tot felul de campanii
(care poate ar avea mai mult succes dacă ar fi promovate de cineva mai...
simpatic; dar asta avem, cu asta defilăm) şi ajută familii cu copii bolnavi,
asta e clar. Însă eu cred că exact asta e rostul vedetelor. Nu să se dea în spectacol,
ci să dea exemplu de implicare socială, să facă bine, pe scurt. Ca în America.
Şi
mai era un nume cunoscut: Tily Niculae. O ştiam de la un alt eveniment la care
am participat. Unul dedicat gravidelor. Dar în reportajele despre eveniment a
fost foarte puţin despre gravide, a fost mai mult despre vedetele invitate,
printre care şi Tily Niculae, care nu era gravidă. Acum... nu e vina ei că o
întrebară reporterii de vorbă, nu? C-aşa e la noi. Dar mi s-a părut... cum să
vă zic?... exagerată cumva... Dar cel puţin ea e actriţă...
Cu
o seara înainte de eveniment, nu ştiam dacă să mă mai duc. Nescoasă în lume de
ceva vreme pe motiv de copil mic (nu m-am lăsat scoasă, mai corect spus), mă
tenta experienţa. Dar deja apăruseră ceva motive serioase să nu. Bărbate-miu,
care mă prinsese oleacă entuziasmată cu două zile înainte şi ştiind că nu putea
fi cu mine să facem ceva distractiv împreună, mă tot îmboldea. Venise dimineaţa
cu pricina, se apropia şi ora cu pricina şi eu încă pendulam. Într-un final am
decis să merg, gândind că în cel mai rău caz mă alegeam cu o vizită la mall...
Daaaa,
dar nu era simplu. Nu pentru mine. Că n-am maşină şi la mall-ul respectiv ajung
cu două autobuze, printre cele mai rare din Bucureşti. Aşa că drumul a durat o
veşnicie, cu fata în cărucior aşteptând prin nenorocitele de staţii. Noroc că
ploaia renunţase să mai vină. Mă minunam singură în sinea mea cât de devotată
devenisem gândului de a ajunge acolo, la eveniment.
Am
întârziat, evident. Vreo juma de oră. Puhoi de lume, dar la asta chiar mă
aşteptam. Văzusem pe reţelele de socializare ce dorită era această lansare
printre cititoare. Lumea ca lumea, dar copiii!!! Atârnaţi de gâturile mamelor,
în sisteme de purtare, în cărucioare, pe jos, printre picioarele căscătorilor
de gură. Căutam să văd unde erau acele chestii distractive pentru copii ce
fuseseră anunţate. Nu erau decât două mese la care se picta pe figurine de
ipsos. Adică pentru copii mai mari. Mult mai mulţi erau, însă, cei mici, de
până în doi ani, aşa. Şi mult mai solicitanţi. Pentru ei – nimic. În visele
mele năstruşnice mă gândisem la o gonflabilă, ceva... Nu ştiu celelalte mame,
dar eu n-am înţeles mai nimic din toată alergătura mea după copil. Mda, nu era
o întâlnire pentru mămici. Era vina mea că am înțeles asta!
Dar
să revin la lansare, la carte. Toată lumea avea una în mână. Şi mi s-a părut
impresionant câtă lume venise să o cunoască pe autoare. Nu are cum să nu fie
flatant aşa ceva. Şi mă bucuram pentru ea. "Uite, mă, a muncit, dar uite
că vede şi aprecierea oamenilor! E mare lucru!"
Când
am ajuns eu, citea chiar Andreea Marin. Citea exact aşa cum ştiţi că vorbeşte:
afectat! Şi-mi părea rău de text. Nu era rău. Dar în gura ei îşi pierdea tot
farmecul. Păcat. Citea despre a fi femeie. Şi simţeam cum creşte revolta în
mine. Dar ei îi plăcea. Să se audă. Vorbind despre a fi femeie cu cuvinte care
păreau normale, dar care sunau ca o cratiţă goală care cade pe gresie. A citit
un capitol întreg. Nu se mai oprea... Mi se părea că ridicolul este atât de
evident, că devenise chiar palpabil.
Plutea ca un nor greu peste noi, cei care o ascultam. Nu înţeleg nici azi de ce
a fost necesară prezenţa ei. Cred că a făcut un deserviciu textului. Măcar să
fi îndrăznit cineva s-o roage să citească un pasaj mai scurt.
Nici
cealaltă celebritate vorbitoare nu cred că a adus vreun beneficiu textului.
Tily Niculae a ales să citească despre sex (cred că şi aici a fost întreg
capitolul citit). Cât de previzibil? Pe bune. Dacă aţi fi ştiut că vine şi ea,
ce capitol aţi fi crezut că citeşte? Din nou, textul a sunat fals în gura ei.
Ingenua jucăuşă nu avea nici o treabă cu
tonul cu care fuseseră scrise cuvintele alea. Grav, cinic, cu ceva umor. Păcat.
A
mai fost încă o tipă care nu mi-a rămas cu nimic în memorie şi o prietenă a
autoarei, care mi-a plăcut. În sfârşit ceva autentic. A vorbit cu emoţie şi a
citit un pasaj frumos şi scurt. Bravo, fată! Ai înțeles că adunarea nu era
despre tine. Aşa se face. Adică nu zic eu că mă pricep cum se face. Dar mie
asta mi-a plăcut. După celelalte m-am întrebat: "De ce să mai citesc
cartea? Deja ştiu jumate din ea, care jumătate fu şi întinată de interpretarea
proastă..."
A
urmat sesiunea foto şi de autografe. Poate că asta ar fi trebuit să fie partea
mai importantă din adunare. Mă rog... N-am mai stat. Mă lămurisem care e treaba
şi am ieşit cu fata pe terasă, să ne jucăm puţin şi să ne venim în simțiri.
Concluziile
mele despre această ieșire sunt următoarele:
- neapărat, dar neapărat trebuie să fiu mai atentă la semnale pe care mi le trimite universul (sau cine mi le trimite), să-mi ascult instinctul. Dacă acesta zice să stau acasă, să stau acasă. Timpul meu e prea preţios să îl pierd ieftin.
- nu voi cumpăra sau citi cartea pentru că am ajuns deja la concluzia că nu-mi oferă ceva nou faţă de ceea ce am citit pe blog. Mai profunda intimitate pe care o aduce ea, nu-mi face de trebuinţă. Mie. Dar eu ştiu că scrisul e terapeutic şi că autorul scrie în primul rând pentru el. Așa știu eu.
- mă bucur sincer pentru autoare că a avut ocazia să vadă că e apreciată. Chiar dacă eu nu sunt în publicul ei ţintă, cred că e bine să primeşti aprecieri pentru munca ta. Şi continui să cred că nu e uşor să scrii o carte. Şi nici să te expui cu viaţa ta în ea (sau pe blog).
Comentarii
Trimiteți un comentariu