Cine
citește acest articol trebuie să aibă în minte că eu nu am facut sport (de
performanță nici atât) și nici n-am avut în jur persoane care să facă... Deci
sunt p-afaristă clar... Cu pretenții de intelectuală, că așa s-a nimerit. Așa
s-a gândit familia mea că pot „să ajung mai bine”.
Copiii
mei traiesc alte vremuri și au cu totul alte șanse. Nu doar vremurile sunt
diferite. Copiii mei sunt diferiți de mine. De multe ori nu e ușor să accept
asta, dar așa e.
Fiul
meu a arătat încă de foarte devreme că îi place mișcarea. Să alerge în mod
particular. A fost o provocare să-l cresc. (Încă este, doar că acum nu pare
că-l mai crește cineva. Cumva... crește singur...) Să mă țin după el, să mă joc
cu el, să fac față nevoii lui permanente de mișcare, nevoie ce creștea odată cu
el – asta da provocare pentru o statică așa cum sunt eu. Să zicem
contemplativă, că sună mai bine.
Ca
să-mi fie mai ușor, am decis că e bine să-i ofer ocazia să facă sport în mod
organizat. Am încercat mai multe variante, înca de pe la 3 ani. Am mers pe
sporturi individuale, pentru că am vrut să țin cont de felul lui de a fi.
Competitiv și individualist. Așa că n-am văzut-o venind p-asta: „Vreau
handbal!”. Am crezut că e o toană, nici acum nu știu de unde i-a venit ideea. Însă
cu ”toana” asta m-a urmărit vreun an, până când am găsit o echipă.
Acum
vine alta: „Vreau să fiu portar!”. Asta mă descumpănește încă și mai tare.
Pentru că nu lovește în ceva ce ține de copil, ci în ceva de la mine. Portar?
Ce e aia portar?
Dacă
mă joc cu copiii – amândoi – invariabil totul începe să se reducă la același și
același joc inventat de fi-miu. El stă în cadrul ușii, iar eu, de pe canapea,
trebuie să ”trag la poartă” cu mingea de cârpe a fetei (specială pentru
bebeluși). Asta vrea să ne jucăm într-una. Atât de disperat este. Iar afară,
când iese în parc la fotbal, îmi spune că se ceartă cu copiii pe postul ăsta,
de portar. Eu din copilăria mea știu că pe postul ăla nu vroia nimeni să stea.
Și atunci mă puneau băieții pe mine, că mai băteam mingea cu ei, dar îmi era
lene să alerg după ea. Probabil de aici perspectiva pe care o am asupra
postului.
Pentru
mine portar este, deci, unul căruia îi e lene să alerge în teren. Și garantez
ca fiului meu îi e orice, numai lene să alerge, nu. Fi-meu a mers de-a bușilea,
apoi a alergat direct. Buzele sparte stau mărturie prin poze. Când nu-și făcea
norma pe afară, continua să alerge prin casă. Noroc că ne-am mutat la 3 camere
și aveam un hol lung și în zig-zag, ce se transforma zilnic în pistă. Fi-meu e
ăla care pe la 4-5 ani, pe când făcea karate, când a anunțat antrenorul că cine
mai întârzie va fi pedepsit să facă ture de sală, s-a întors către mine și a
zis: ”Mami, data viitoare hai să întârziem puțin!”. Portar? Adică să stea...
Toți
jucătorii (la fotbal sau handbal, că ăștia îmi vin în minte) aleargă ca nebunii
să acopere tot terenul. Să prindă mingea și să marcheze. Sau să îi oprească pe
adversari din înaintare. Să pună piedică acestora fără să fie penalizați. Să
cadă ca accidentați și să pară veridici. Mult, mult efort și energie
desfașurată. În timpul ăsta, ce face portarul? Portarul stă – dacă echipa lui
atacă. Dacă e o echipa bună – adică dacă colegii lui muncesc mult-mult și bine-bine
– atunci portarul stă mai mult. E corect? Dacă echipa adversă atacă, începe să
miște repede-repede din picioare și din mâini ca să „acopere” poarta (la
handbal). Din nou, dacă echipa lui e bună, îi oprește pe adversari și aceștia
nici nu mai ajung la portar... Dacă echipa nu e așa de bună, de cele mai multe
ori ia gol și atunci nu poți să te superi pe portar, pentru că oricum echipa nu
e grozavă, nu? Dacă te uiti la un atac la handbal, la forța cu care trage un
pivot, de exemplu, te gândești: „Pe ăsta oricum nu ar fi putut să-l oprească
nimeni!”. Deci portarul e acolo doar așa...
Cam
așa se vedeau lucrurile din papucii unul privitor nepriceput și neinteresat să
priceapă prea multe (sunt onestă!). Si totuși, când copilul spune că vrea să
facă ceva, ciulești urechile și începi să procesezi. Lucrurile care înainte îți
erau străine, acum te interesează maximum... Am cumpărat chiar și mănuși de
portar. Pentru fotbalul cu prietenii din parc.
Portar....
Hmmm... Ce înseamnă să fii portar? Puțin ajutor, vă rog!
Comentarii
Trimiteți un comentariu