Misterioasa tanti Tupi

Am folosit literă mare pentru că aşa ni s-a părut, că ar fi un nume. Dar de fapt nu ştim.

Tanti Tupi a apărut brusc în viaţa noastră, într-o zi cu soare (trebuie să fi fost aşa, pentru că abia recent a început să plouă), când ne jucam cu fata la masa ei de lucru. Desenam, coloram, discutam. Şi deodată... tanti Tupi. Am încercat să aflăm cine este ea. Dar vezi să nu te înţelegi cu un copil de 1 an şi aproape 10 luni!... "Cine e tanti Tupi?" "nfldsijngvoesg" (neinteligibil) "Dana o cunoaşte pe tanti Tupi?" "Daaaaa!" E acel "da" cu intonaţie cântată care spune că răspunsul e evident, dar dacă nu te-ai prins, îţi face o plăcere să ţi-l reveleze ea. "Şi unde e tanti Tupi?" "selgbtşrzkj" (neinteligibil din nou) "E aici?" "Daaaaaa!" (Acelaşi.) "Arată-mi-o şi mie pe tanti Tupi, te rog!" Copilul îşi pierduse interesul, aşa că nu am insistat, că oricum n-aş mai fi obţinut nimic. Eram undeva între alertă de îngrijorare și amuzament.

Tanti Tupi a mai apărut şi cu alte ocazii în discuţiile noastre cu fata, dar tot n-am aflat mai mult. Am concluzionat că probabil ştie bona despre ce e vorba, or fi cunoscut-o când erau amândouă (aşa cum au cunoscut-o, de exemplu, pe Anastasia şi pe mama şi bunica şi bona ei. Iar în weekend a venit mămica şi mi-a spus că fetele noastre sunt prietene. Eu o ştiam de mai multă vreme pe Anastasia, o văzusem prin parc, dar nu ajunseseră ele să se împrietenească, deh, iar acum păream neştiutoare.). Am hotărât să o întrebăm pe bonă şi ne-am văzut de ale noastre. Nu era o chestie arzătoare, aşa că am uitat să cerem relaţii în următoarele dăţi când am discutat cu bona.

Într-o seară veneam cu fata de la locul de joacă. Aşteptând liftul să vină să ne ia de la parter, hop! tanti Tupi. Vreme de şapte etaje am încercat să aflu dacă tanti Tupi este cu noi în lift, evaluând în gând posibilitatea ca această doamnă să fie un prieten imaginar. Dar de ce o tanti? De ce nu un căţel, sau un pui de găină, sau un urs? mă întrebam eu trecând în revistă personajele ei favorite din cărți și din colecția de jucării. Am intrat în casă, am împins căruciorul către tatăl fetei ca să preia operaţiunea "dezabierea" şi am pus mâna pe telefon. "Alo! Bună! Scuze că te deranjez la ora asta, dar vroiam să te întreb cine este tanti Tupi?". Femeia era deja puţin panicată că o sun seara, iar faptul că o puneam în situaţia să dea explicaţii în legătură cu cineva necunoscut a făcut-o să fie şi mai încordată. Am început să-i povestesc despre tanti Tupi, înţelegând, în acelaşi timp, din reacţiile ei, că nu ştia despre ce vorbeam. Deci nu avea să mi se lămurească misterul... Eram dezamăgită şi agasată. Cine este tanti Tupi?

Ajunsesem într-un punct pe care l-am numit "dead end". Neavând altă soluţie, am ales-o pe aia cu miştocăreala. Specifică familiei. Am început s-o invocăm noi pe tanti Tupi, făcând-o vinovată de ceea ce nu mergea bine prin casă. Cineva trebuie să fie de vină, nu? Tanti Tupi părea candidatul ideal pentru funcţia asta. Din când în când mai apărea în discursul micii vorbăreţe şi atunci ciuleam urechile, doar-doar... "E aici tanti tupi?" "Daaaaaa!" Clar! Ea era vinovatul pentru bila dispărută, pentru vârful rupt al creionului meu dermatograf, pentru capacul lipsă de la tubul de mască de păr (tot al meu), pentru ghiveciul răsturnat (a, nu, pentru asta şi-a asumat răspunderea fi-miu), pentru durerea de burtă, pentru gustul oribil al apei de la chiuvetă etc.

Într-o dimineaţă banală la birou, mă sună tatăl copilei şi-mi spune: "Am o veste bună. Adică s-ar putea să fie bună. Nu te entuziasma prea tare, că nu ştim încă nimic sigur. Trebuie să vedem dacă se confirmă." În timpul ăsta, ascultându-l, timpanele începeau să-mi bubuie. Ştie deja toată lumea care îmi e mai des prin preajmă că dacă mă iei aşa, cu elan, indiferent că e de bine sau de rău, eu mă sperii. Îmi treceau prin minte toate motivele pentru care puteam să mă bucur în exces: mi-a venit coletul cu cosmeticalele comandate, am câştigat o excursie la munte, mi-a cumpărat soţul o fustă lungă de tulle (ca urmare a faptului că de câteva zile vorbesc numai despre asta), mergem la o petrecere, a cumpărat o sacoşă de jucării pentru fată (daaaa, un gând capabil să mă entuziasmeze!), mă scoate la o porţie de papanaşi... Ce ar mai putea fi? "S-ar putea să se fi lămurit misterul lui tanti Tupi!" A, asta!!! Într-adevăr, nu e cazul să mă entuziasmez prea tare. Aproape mă împăcasem cu identitatea pe care i-o atribuisem în ultima perioadă. Mai ales că era reconfortant să ştiu că există cineva căruia să-i trimit gânduri "colorate" când ceva nu mergea aşa de bine cum speram. "Ştii agenda aia cu poze lipite?" Normal că o ştiu. Eu am făcut-o! (Un vraf de reviste pentru femei deja "studiate" le-am folosit pentru a decupa din ele diverse imagini pe care le-am lipit într-o agendă care a devenit obiect de studiu cu fata. Aşa învăţăm părţile corpului, alimente, animale, diverse obiecte din mediul înconjurător. E amuzant să decupăm şi să lipim imaginile împreună, apoi să le comentăm. Am început să fac asta cam pe când a împlinit un an. Chiar când nu vorbea, putea arăta ce îi indicam eu.) "Ştii imaginea cu tipa care mănâncă conopidă?" "Broccoli, adică." (Dăăăăă! Nu știu ce am lipit acolo?) "Bine, broccoli. Dar e şi o conopidă în fundal." Cred că era un articol despre dietă sau mâncare sănătoasă, ceva... "Ei bine, cred că aia e tanti Tupi!" Se pare că fata a arătat spre ea în dimineața asta, în timp ce răsfoia agenda cu lipiturile noastre.

Ca în orice demers ştiinţific, începem de la o ipoteză. Pe care o vom testa, să vedem dacă se confirmă. Sau nu. Cât despre mine... sunt bine. Nu m-am entuziasmat în exces la aflarea acestei vești. Dar am dat deja al doilea telefon acasă să întreb dacă a ajuns coletul cu cosmeticale. Nu a ajuns. Deci e posibil să mai dau câteva telefoane...

Later edit: La o primă verificare, ipoteza pare să se confirme... J

Sursa foto: arhiva personală