Perioada
asta, în care fata învață să vorbească, este foarte interesantă și provocatoare
pentru toate părțile. Pentru ea, provocarea constă în a învăța limba – repetarea
corectă a cuvintelor care o alcătuiesc PLUS însoțirea acestora cu semnificațiile
corespunzătoare, astfel încât, într-un final, să se poată înțelege cu noi,
adulții. Provocarea pentru noi, adulții din jur, este să îi înlesnim procesul
procesul de învățare, să-l favorizăm (mai puțin în cazul unora dintre cuvinte
și expresii, pentru care ar fi de dorit să mai aștepte o vreme.... câțiva
ani.... doar dacă e musai, că poate să le și sară, la o adică). Comunicarea aia
în care bebelușul plânge sau râde și adulții deduc ce ar vrea să spună s-a ”complicat”
de vreo jumătate de an încoace. Acum ambii participanți la comunicare folosesc
limbajul (chiar aflat în stadiu incipient la unii). Pentru ca să se realizeze
comunicarea cu adevărat, însă, participanții trebuie să se și înțeleagă între
ei, să descifreze mesajul transmis de către celălalt, pentru a putea răspunde...
Dintre
cei din jurul fetei, cred că sunt persoana care înțelege cel mai bine ce
spune... De regulă fac pe interpretul pentru ceilalți. ”Uit pac Pati.” ”Ce
zice?” ”Zice că Pati s-a lovit la cap.” Dar uneori sunt depășită de situație
chiar și eu.
Ieri
se juca cu brăduțul ei de fetru, scoțându-i a nu știu câta oară ornamentele și
discutând cu mine despre asta. La un moment dat mă lovește cu un ”Cutun abe
tutit”. Ha? Zicea ceva despre Crăciun, dar ce? Acum... nu vă gândiți că dacă
sunt mici, copiii sunt proști. De exemplu, într-un caz ca cel pe care îl
descriu aici, dacă nu repet (adică interpretez, chiar și pentru mine) cu voce
tare ce a spus ea, știe că asta înseamnă că nu am înțeles. Ca urmare, văzând că
tăcerea între noi se adâncea (în timpul ăsta eu scormoneam în minte în ”Dex-ul
bebelușesc” semnificația lui ”tutit”), fata repetă: ”Cutun abe tutit”. Eu, de
colo, dându-mi seama că m-a prins: ”Da, mami.” Da...ce? Iar o subestimez...
Fata știe acum clar că o dau cotită, că n-am priceput. ”Cutun abe tutit” ”Ce
spui, ma? Crăciun turtit?” ”Cutun abe tutit” Deci nu e asta, dacă ea repetă
iar... Probabil că dacă aș putea citi gândurile ei acum, aș auzi: ”Ce naiba nu
înțelegi? Uite! Îți mai zic o dată.” ”Crăciun turtit!”, concluzionez eu, în
lipsă de idei. Acest ”tutit” nu mi se potrivește cu nimic altceva... Știu că
nu-i așa, înțeleg din figura ei nemulțumită că sunt pe lângă. Dar dacă nu mă prind
ce vrea să zică, ce sa fac???
A
lăsat-o baltă și ea, și-a dat seama că n-are cu cine... Și ziua a decurs calm
până spre final.
Programul
de seară nu se dădea încheiat după baie, lapte, citit cartea cu Bob, stins
lumina... Așa că m-am oferit să-i cânt. Și pentru că am observat că
reacționează bine la ”Moș Crăciun cu plete dalbe”, îmi fac rapid planul să
încep cu el și apoi s-o dau pe colinde, din astea mai lente așa, ca să îi dau
răgazul să o ia somnul. Și încep ”Moș Crăciun cu plete dalbe / A sosit de prin
nămeți” și înainte să trec la faza în care Moșul aduce darurile, o aud pe fată
îngânând: ”Cutun abe tutit”. Asta era!!! Am încercat să îmi maschez
entuziasmul, să nu izbucnesc în strigăte de bucurie pentru că lămurisem, în
sfârșit, misterul Crăciunului turtit! Draga de ea cânta celebrul cântecel, iar
Moșul era SOSIT. Nu avea, deci, în minte vreo imagine apocaliptică a Moșului
strivit pe undeva, poate sub greutatea sacului cu jucării. ”Tacu gheu”, vorba
fetei...
Comentarii
Trimiteți un comentariu