Am
născut primul copil înainte să devină atât de accesibil și imperios necesar ca
majoritatea familiilor (cel putin din mediul urban) să dețină un computer
personal. Și când zic personal, mă refer la ăla de acasă. Ca să nu mai vorbesc
de accesul la internet. De mare viteza, gratuit sau, în orice caz, ieftin, pe
orice de fel de aparat (computer, laptop, tabletă - nici nu apăruse, telefon
etc.). Ca urmare, posibilitățile mele de informare sau participare la vreo
comunitate erau foarte mici spre inexistente la acel moment. Nici la cărți nu
ajunsesem, deși d-alea mai apăruseră. Când s-o fac? Am muncit ca o sclavă și
înainte și în timpul sarcinii. Iar după.... ce să mai zic? Prin urmare, când am
născut, m-am trezit izolată. Noua mea viată, cu responsabilitățile care
decurgeau din ea și provocările importante pe care le-a adus m-a izolat de
restul lumii în care trăisem până atunci - o lume a oamenilor care muncesc, mor
pe baricade la serviciu și nu mai au nici un fel de viață personală (deci oricum
nu mi-ar fi fost de mare folos). M-am trezit singură și neajutorată. Așa că
știu cum e. Am avut noroc cu o vecină, și ea cu bebe, asistentă, care-mi mai
spunea cu diversificarea și celelalte. Mi-a dat chiar o carte. Nu aveam eu timp
să mai citesc la momentul ăla, dar câteva pagini am reușit să răsfoiesc (cam
târziu). Iar când copilul avea deja vreo jumătate de an, am avut din nou un pic
de noroc: am aflat că lanțurile farmaceutice importante de la vremea aceea
organizau întâlniri ale mămicilor la care invitau moașe, medici, consilieri.
Pentru mine aceste întâlniri au fost ca o gură de aer proaspăt după ce îmi
ținusem respirația atâta vreme. Nu m-am mai simțit chiar atât de singură măcar
pentru vreo oră-două. Dar era așa... ca o picătură de apă dulce într-un ocean
(asta fiind nevoia mea de comunicare, de informare, de socializare).
Am
născut a doua oară acum doi ani, într-o cu totul altă eră, a comunicării, și de
pe patul spitalului am postat pe forum, pe comunitatea din care făceam parte
deja de câteva luni, să anunț nașterea fetiței mele, așa cum înainte și după
mine au făcut și celelalte fete din grup. Ne ”cunoscusem” pe un forum, unde
filtrele acestuia ne permisese să ne adunăm la un loc cele care urma să devenim
mămici într-o anumită lună dintr-un anumit an. Faptul că fac parte din acest
grup (și am descoperit că există multe asemenea comunități, grupuri de persoane
care împărtășesc interes comun față de un anumit subiect) m-a ajutat foarte
mult în izolarea firească față de existența anterioară nașterii. Pentru că oricât
de aproape vor să-ți rămână cei dragi în asemenea momente, schimbarea ordinii
în prioritățile mamei nu mai lasă loc pentru altele și alții... o bună perioadă
de timp... Dar asta nu înseamnă că nevoile ți s-au evaporat. În aceste
condiții, să faci parte dintr-o comunitate care are aceleași priorități,
probleme, îngrijorări, provocări ca și tine, face o diferență foarte mare.
Ăsta
fiind contextul, având și experința cealaltă, am încercat mai jos să enumăr
câteva motive pentru care consider că e foarte sănătos (așa a fost pentru mine)
să faci parte dintr-un grup de mame (cu referire specială la grupul meu de mame).
Iată lista mea:
1.
Ai cum să verifici că tu nu ești în afara normalului. Sau din contră.
Am
avut norocul să intru în grupul ăsta încă din perioada de gravidiție. Așa că am
aflat că eram normală în ce privește atât emoțiile prin care treceam, cât și
schimbările fiziologice și alte preocupări/întrebări/frământări pe care le
aveam. Pentru că dacă eu am avut arsuri în sarcină care mă obligau să dorm
noaptea practic în fund, era imposibil să nu găsesc într-un astfel de grup
măcar una care să treacă prin ceva similar. Rezultatele controalelor medicale
periodice, picioarele umflate, sănii dureroși, problemele vestimentare,
informații legate de târguri de profil - toate erau discutate pe grup, era
multă susținere emoțională de la celelalte fete, sfaturi, ponturi etc. Mai
târziu, când am născut, problematica s-a schimbat: alăptat, ragade, blocaje,
alimentație (a lăuzei), înțărcare, întoarcere la muncă, bone și creșe etc. Cred
că gradul meu de informare a crescut considerabil în felul ăsta și asta a adus mai
multă încredere în faptul că deciziile pe care le luam ca părinți sunt mai
bune, mai chibzuite. Iar eu mă simțeam o mamă (mai) bună.
În
comparație, când l-am născut pe băiat, au urmat multe nopți de chin în care,
după ce că nu aveam prea mult răgaz să dorm, atunci când o făceam aveam mereu
visul ăla îngrozitor în care îmi aluneca din brațe și cădea jos. Erau oribile
și emoțiile pe care le trăiam în vis, dar și sentimentele de vinovăție care mă
cuprindeau după, amintindu-mi-l. Eram o mamă rea, asta însemna visul pentru
mine. Avea copilul luni bune când am primit de la vecina cartea aia despre
nou-născut de care pomeneam mai sus, în care am citit despre exact acest vis. A
fost o revelație uimitoare să constat că era ceva normal la prima naștere, că
foarte multe femei în situația mea îl au. Eram, deci, normală... Dar ce târziu
aflam! Și dacă n-aș fi aflat niciodată? De-aia spun, e bine că s-au schimbat
lucrurile, că acum avem acces la informație, la oameni care trăiesc experiențe
similare și care ne pot confirma că nu suntem anormali. Sau că suntem, și
atunci știm că trebuie să căutăm ajutor specializat.
2.
Ai cum să verifici că plodul tău nu e în afara normalului. Sau din contră.
În
primele luni de viață ale copilului cel mare, mergeam săptămânal cu el la
mediul de familie (care e și pediatru). Să-l cântărească, să-l măsoare, să-mi
spună că e bine ce fac, să-mi spună că e bine cum se dezvoltă. Eram neștiutoare
și speriată și nu aveam pe nimeni altcineva care să poată să-mi dea un asemenea
feedback.
În
schimb, pe grupul de mămici de care spun s-a ținut o bună perioadă de timp un
soi de jurnal de creștere a copiilor, în care notam noi, mămicile, toate,
măsurătorile lunare ale copiilor și aveam o imagine statistică, pe grup, asupra
dezvoltării copiilor noștri. Aveam o instanță în plus față de medic și familie
și ce mai citeam pe ici pe colo.
De
asemenea, am discutat cu mămicile de pe grup, de-a lungul timpului, tot felul
de lucruri despre copiii noștri: metode de babywearing, metode și rețete de
diversificare, evoluțiile psiho-motrice, emoționale și de limbaj, crizele,
regresiile somnului, am împărtășit informații, soluții, idei. Thank God to
that!
3.
Afli informații relevante despre subiecte de mare interes pentru tine și
contextul tău de viață.
Așa,
din discuțiile pe grup am aflat foarte multe lucruri utile. De la poziții de
alăptare și metode de combatere a iritației de scutec, până la tratamente
pentru ragade, ceaiuri pentru lactație, jucării potrivite fiecărui stadiu de
dezvoltare a copilului, accesorii necesare sau, din contră, inutile (pentru că
alte mămici le-au testat deja), metode de sleep training (testate, verificate),
magazine de unde să iei tot ce-ți trebuie, unde sunt reduceri, chiar prețuri la
diverse lucruri (că doar tu n-ai timp să bați toate magazinele), cosmeticale
bune pentru tine sau bebe, alimente recomandate, ordinea introducerii lor și
metode de diversificare, rețete, metode de alinare a durerilor de dinți, metode
de rezistență și reacție a părintelui la crizele de furie, metode de înțărcare,
cărți de citit seara la culcare, metode de acomodare cu olița, locuri de joacă
testate, grădinițe potrivite, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, saloane
de cosmetică baby-friendly, restaurante baby-friendly, teorii de parenting,
atitudini față de subiecte care țin de sănătatea fizică, mentală și emoțională
a copilului... tot ce trebuie să știi ca să simți că ești, măcar cât de cât,
stăpână pe situație... orice-orice fix la momentul la care te interesează
pentru că exact atunci interesează și pe celelalte mămici. Toate sunt într-un
singur loc, nu trebuie să bați netul căutând ore în șir, pentru că n-ai timp de
asta. Fiecare mămică își aduce contribuția în felul său și beneficiază, la
rândul ei, de resursele pe care le oferă generos această comunitate.
4.
Ai cu cine să te cerți fără să-ți mai verși nervii în cuplu (care și așa e greu
încercat de la nașterea moștenitorului/moștenitoarei)... Iar prietenii s-au
rărit bine... tot cam de atunci.
Glumesc!
Sau nu... Acum pe bune: a fost bine că unele subiecte au stârnit controverse pe
grup. Chiar dacă e un subiect asupra căruia părerea ta nu s-a schimbat în urma
dezbaterii, dacă ești un om care gândește, știi că, totuși, ceva s-a schimbat.
Fie părerea ta a fost întărită în urma confruntării cu părerile altora, fie
acestea din urmă ți-au ridicat niște semne de întrebare care te fac să vrei să
cercetezi mai în profunzime subiectul, să iei în calcul faptul că aceeași
problemă poate avea și alte soluții, să devii conștient că există și alte
perspective din care poți privi lucrurile. Pe ansamblu dă cu plus oricum. Ești
mai informat. Și asta e bine.
5.
Ai cu cine să vorbești despre copil, fără ca subiectul să exaspereze audiența,
să ai parte de ochi dați peste cap gen ”iar începe asta cu copilul ei” și fără
să-ți alungi prietenii (mai ales pe cei care nu au copii). Din contră.
Mai
trebuie să explic? Pe grupul ăsta cel mai mult vorbim despre copiii noștri. Și
nu e laudă, ci informare. Statistică. Cum am zis mai sus.
6.
Ai cu cine să îți dai întâlnire la un loc de joacă fără să pari că ai nevoie de
consult psihiatric.
Unde
altundeva să ”ieși”? Că doar nevoia copilului de a ieși/se juca e cea care
contează mai mult pentru tine. În caz contrar, viața ta devine un calvar:
copilul e mârâit, distruge casa în încercarea de a-și consuma energia și nu
doarme bine noaptea (deci în mod sigur nici tu).
7.
Ai la îndemână, ca resursă, o ceată de potențiali parteneri de joacă pentru
copilul tău. Cel puțin până începe să-și trieze singur prietenii.
Ai
chef de o cafea cu o prietenă, dar nu ai cum, pentru că trebuie să scoți
copilul la joacă. Nu poți ieși în parc pentru că plouă, dar copilul tot trebuie
distrat. Vrei să dai o petrecere pentru copil, dar prietenele tale n-au copii
sau aceștia sunt mari deja. Uite-așa le poți împăca pe amândouă.
8.
Ai un loc unde să-ți exprimi fricile fără să te temi că te va privi cineva ca
pe o ciudată, pentru că la fel de ciudate sunt și celelalte. Sau cel puțin știu
exact ce vrei să spui / prin ce treci. Și găsești, astfel, susținere
necondiționată și înțelegere. Din nou. Aici n-am să dau detalii despre cam ce
gen de lucruri este vorba (sic!)...
9.
Te împrietenești, cunoști persoane pe care altfel nu le-ai cunoaște.
Unele
mămici sunt plecate din țară în șapte colțuri. Altele, chiar din același oraș
dacă sunt, au (avut) alte zone de interes, alte preocupări care le-ar fi putut
ține departe de tine în contextul de viață anterior. Unele sunt atât de
diferite de tine, încât chiar dacă te-ai fi împiedicat de ele, nu ai fi ajuns
să schimbi informații, idei, numere de telefon... Acum, însă, le cunoști atât
de în profunzime... și cred că asta te îmbogățește, ca om.
10.
Una peste alta, se cheamă că AI VIAȚĂ SOCIALĂ, chiar dacă tot ”subjugată”
copilului. Este mai mult o concluzie, decât un punct separat pe listă... Dar e
o concluzie foarte importantă! Numai cine nu a trecut prin mămicie nu știe
despre ce vorbesc...
După
doi ani de zile în care ne-am aflat una alteia problemele, preocupările și
chiar și talentele, am avut ocazia să le întâlnesc în viu pe câteva dintre
mămicile de pe grup. A fost extraordinar sentimentul de familiaritate pe care
l-am avut alături de ele și copiii lor! Eram ca într-o familie, căci numai
într-o familie ajungi la un asemenea grad de intimitate. Mi-am dat seama că
sunt norocoasă că le cunosc (nu doar pe ele, ci și pe cele care n-au putut
veni), că mi-au fost alături într-o perioadă atât de grea. Le mulțumesc din
suflet!
Comentarii
Trimiteți un comentariu