Am
vrut de multă vreme să scriu despre asta... Despre (unele) persoane publice, pe
care le-am perceput mai întâi într-un anume fel, apoi le-am văzut apărând în
ipostaze pe care mintea mea refuză să le înțeleagă... Și nu mă refer la imagini
în care au fost surprinși fără să vrea / își dea acordul. Ci la imagini
promovate. Prin publicitate. Publicitatea este acea chestie sâcâitoare care ni
se strecoară în viață (uneori insinuant, dar de cele mai multe ori dând buzna)
atunci când mergem liniștiți pe stradă, când privim un film, când ascultăm un
cântec. Da, își are rostul ei. Dar uneori lucrurile devin absurde. CU acordul
unora de la care te trezești că aveai alte așteptări.
Sunt
actori mari (acum sau cândva) care fac lucruri care mi se par sub demnitatea
lor. Adică reclame. Dar nu faptul că fac reclame consider a fi sub demnitatea
lor. Ci reclamele în sine.
Să
încep cu Antonio Banderas în reclama la guma de mestecat știți-voi-care. Ditai
actorul, sex-simbolul, idolul care făcea (și nu văd de ce n-ar face și acum) să
fremete femei în toată lumea vorbește cu o gogoașă și i se justifică pentru că
trebuie să se despartă de ea. Mi s-o fi atrofiat mie simțul umorului (dacă l-am
avut cândva), pentru că nu găsesc nimic amuzant. Ba mi se pare chiar ridicol
pentru un actor de mărimea lui. Nici măcar nu e gras, ca să înțeleg adicția lui
față de gogoașă. De ce nu era o cafea în locul acelei gogoși? Desigur,
neînsuflețită. Dar ar fi fost credibil, de pildă, dacă ar fi jucat rolul unui
împătimit băutor de cafea. Probabil agenția care a făcut asta a considerat că e
banal, nu? Adecvat (cafeaua se spune că pătează dinții), dar banal. Însă
credibil. Și probabil că mulți s-ar fi recunoscut în acel personaj. Ce? Vă
imaginați că băutorii de cafea nu își doresc dinți curați fără să fie nevoiți
să se spele pe dinți după fiecare cafea? (Pasta de dinți ar îndepărta gustul
plăcut pe care ți-l lasă în gură cafeaua...) Dar au vrut să șocheze probabil...
Într-o lume atât de saturată de reclame, trebuie să ieși cu ceva în evidență,
nu?
Lucrurile
nu se opresc aici... Într-o reclamă similară și la același produs, Ashton
Kutcher are o relație amoroasă (sau este pe cale să aibă una) cu o felie de
pizza. Cum să ai o relație amoroasă cu o felie de pizza? Numai mie mi se pare
asta prea... kinky? Spuneți-mi că omul ăsta nu mai poate câștiga bani altfel,
așa că se arată lumii în această postură, de amant al feliei de pizza. E un
bărbat tânăr încă (are acest avantaj în fața lui Banderas), și-a atras admirația
femeilor și invidia bărbaților având o relație îndeungată cu o tipă (actriță)
beton, mai matură decât el, el însuși arată tare bine, și totuși... Ați
observat că pentru o clipă ezită parcă în a alege femeia și e gata-gata să se
ducă cu felia de pizza? E normal așa ceva? Relația cu Demi Moore nu se poate
să-l fi afectat atât de mult la cap...
Ca
simplu consumator (ocazional) de publicitate și filme, stau și mă minunez de ce
văd. Știu că agențiile sau cine creierește o asemenea reclamă dorește să asocieze
imaginea produsului cu a actorului, de la care să împrumute simpatia
publicului. Ia să vedem: Mă simt eu mai atrasă acum de ideea de a folosi acea
gumă de mestecat, cu imaginea lui Banderas in minte, refuzând avansurile unei
gogoși?
În
aceste condiții, e penibil să mă mai mir de Kevin Costner. El săracul nu mai e
ce era cândva, a îmbătrânit, nu mai poate dansa cu lupii sau apăra dive
cântăcioase (mai ales pe cele care au murit între timp, de când el a părăsit
”postul”)... Așa că se duce în Italia să dea ochii peste cap pentru un ton la
conservă. Și joacă prost rău de tot! Fals! Dar măcar nu vrea să facă dragoste
cu el...
Dintre
”vedetele” locale, rămâne în topul reclamelor proaste Nadia Comăneci făcând
reclamă la margarină (e drept că asta e deja o fază veche, ultra-discutată). Nu
că o cunoșteam eu într-un fel și mi s-a părut că e un om de valoare și uite că
vrea să câștige și ea o pâine să pună pe masă la copil. Dar o pâine unsă cu
margarină? Pentru propriul ei copil (adică nu copilul vreunui dușman)? Ea, o
sportivă de renume, de la care te-ai aștepta mai degrabă să-ți dea lecții
despre cum trebuie să mănânci ca să fii sănătos și ca să arați ca ea, de
pildă??? Pe bune? La altceva nu se găsea să facă reclamă? N-o vroia nimeni
altcineva? La gumă de mestecat, de pildă. (Poate una în care nimeni nu are
relații amoroase cu mâncarea) Sau la detergenți. Ce? Sportivii nu transpiră și
pătează hainele? Cum să nu?!
Sunt
însă și idei bune în publicitate. Cel mai mult mi-a plăcut, dintre reclamele
recente, un afiș dintr-o campanie împotriva flatulenței. Ironic, nu? Cea mai
inspirată reclamă să fie una contra unei probleme de sănătate rușinoase... Dar
asta este! Un articol publicat pe hotnews.ro arată că nu sunt nebună. Afișul
este diferit, atrage atenția (prin fontul utilizat), cu puține cuvinte, fără
chipuri celebre și situații penibile (deși tocmai aici era terenul potrivit
pentru așa ceva). Mi-a atras atenția chiar fără să fiu în target și mi s-a
părut genială ideea. Remarcabil să reușești să fii atât de penetrant cu atât de
puține mijloace, doar o idee strălucită! Iată imaginea (preluată din articolul cu pricina):
O reclamă absolut genială pe
care am văzut-o de curând este una la detergent. Adică, din nou, exact genul de
client numa’ bun
pentru o reclamă banală, cretină, insipidă cum am văzut atâtea până acum la
acest gen de produs. Este vorba, din câte am înțeles, despre o campanie
publicitară din India, însă cred că se potrivește și la noi. Iar valorile pe
care le promovează nu sunt, cum te-ai aștepta, legate de sănătate izvorâtă din
curățenia hainelor, din fețe de masă impecabile etc. Au mai degrabă de-a face
cu... dragostea, cu valorile familiale, cu felul în care ne creștem copiii. Pe
mine m-a impresionat profund. Bravo!
Comentarii
Trimiteți un comentariu