Lumea ciudată a copiilor mici

Copiii mici sunt niște animăluțe greu de înțeles de către adulți, cei care i-au făcut. Hai, fiți cinstiți și recunoașteți! Nu știm nimic sigur despre ei, doar bâjbâim prin beznă și presupunem că sunt într-un fel sau altul. De-aia cred că a fost posibil, de-a lungul timpului, să apară atât de multe și, mai ales, atât de diferite teorii care îi au ca subiect: cum să-i creștem, cu ce să-i hrănim, în ce ritm, dacă să le arătăm sau nu dragostea, dacă să-i facem sau nu să fie cât mai independenți de noi cât mai devreme, cât și cum să doarmă, cu ce să se îmbrace și încalțe și așa mai departe...

Dincolo de ceea ce specialiștii sau chiar noi înșine ne imaginăm despre ei, câteva lucruri sunt certe, pentru că există dovezi clare în acest sens, pe care aproape orice părinte le poate furniza:

• copiilor mici le place sa bea apă din cadă. Nu, nu se întâmplă doar când se dezechilibrează și ajung să înghită apă din greșeală. O fac intenționat, adică voluntar. Dacă le spui să n-o facă, ei tot or s-o facă. O să spuneți acum că e doar așa, în semn de protest față de autoritatea adultului... Atunci ar face-o o dată și gata. Nu repetat. Nu de câte ori te întorci cu spatele sau se întoarce chiar el cu spatele pentru a nu mai fi văzut (și apostrofat) de către adultul care-l are în grijă în timpul băii. Am crezut că are fi-mea vreo plăcere anume, dar apoi am auzit și pe alți părinți plângându-se de același lucru. Am observat astfel (și am confirmat cu alți părinți) că pe măsură ce copilul mic crește, nivelul apei din cadă în timpul băii scade dramatic, invers proporțional cu nivelul exasperării părintelui.
• mașina de gunoi este preferata celor mici, indiferent de sex. Acum... că noi am ajuns să îi arătăm mașina pe geam ca să ne facem de lucru cu fata când era ea mică de tot e una, iar faptul că de atâta timp interesul ei pentru mașina de gunoi este la fel de viu, e alta. Și dacă ar fi numai ea... Dar am auzit același lucru despre foarte mulți copii... Și să te uiți pe geam la mașina de gunoi încă e bine, chiar dacă uneori aceasta apare (și copilul o aude) când poate ai altă treabă de făcut prin casă... și acea treabă va fi lăsată deoparte pentru a lua copilul (acum de 13 kile) în brațe să admire grațioasa deșertare a gunoiului din toate cele 10 pubele ale hotelului din apropiere în miraculoasa mașină de gunoi care înghite tot. Mai dramatic devine episodul dacă întâlnești mașina de gunoi (cu treabă) prin oraș și admiratul se întâmplă de la o distanță care nu te mai pune la adăpost de emanațiile specifice... Am citit (și m-am amuzat citind povestea) despre o mămică (atentă la plăcerile copilului) care a organizat o plimbare cu mașina de gunoi de ziua de naștere a copilului, făcându-l pe acesta foarte fericit. Dar măcar era băiat... La un alt nivel coborând discuția (căci așa ceva nu mă văd totuși punând la cale, deși am apreciat gestul acelei mămici), să încerci să cauți în magazine mașina de gunoi de jucărie... nu e nici asta lucru ușor! Eu n-am găsit. E drept că ajung rar prin magazine, dar am  căutat și online...
• copiilor mici le place nisipul. Mai bine spus: sunt înnebuniți după nisip! Normal că pot înțelege. Cui nu-i place să umple cu picioarele goale în nisip, să simtă atingerea fină și răcoroasă a granulelor fine de cuarț? Însă nisipul nu e ușor de tolerat de către părinți atunci când nu au la dispoziție doar ”groapa de nisip” din parc, care groapă înseamnă o împrejmuire cu diametrul de maxim 2,5 m în care se aduce nisip o dată pe an și anume primăvara devreme, iar până în mijlocul verii deja te trezești că sapi în pământ. Pentru că până se face timpul destul de frumos să lași copilul cu formele acolo (desculț că așa îi vine), deja acesta e risipit împrejur și pute îngrozitor de la atâtea ploi care au adunat apă stătută acolo... Și asta nu e tot. Copiilor mici le place SĂ MĂNÂNCE nisip. Toți o fac mai devreme sau mai târziu. Adică mai devreme, dar unii și mai târziu... E pur și simplu irezistibil! Acum... luând în considerare ce spuneam mai sus despre putoare și alte considerente încă nenumite (cum ar fi presupunerea că au trecut pe acolo și căței comunitari)... tabloul groazei este complet, nu?
• copiilor mici le plac baloanele de săpun. (Rectific și aici: tuturor le plac baloanele de săpun!) Întâi să le vadă, apoi să țină chiar ei flaconul în mână și să pretindă că fac și ei baloane de săpun. Abia după asta începe distracția: copiilor mici le place să bea soluție de făcut baloane de săpun, să lingă flaconul și bățul ăla prin care suflă... și degetele pe care s-a prelins soluția... și... Aș vrea să știu de ce. Nu de ce o fac prima dată - înțeleg că sunt curioși și că asta e modalitatea prin care ei ”cunosc” lumea înconjurătoare. Dar de ce o fac iar și iar? Fata mea e destul de mare (la doi ani jumate) și a avut destule prilejuri să ”cunoască” această parte a lumii care este flaconul cu soluția de făcut baloane de săpun. De ce încă mai linge bățul ăla, oameni buni???
• copiii mici ling, sug și în general băloșesc orice. Da, chiar orice. Când am încercat să mă ”plâng” pe un grup de mămici, am constatat că nu eram singura cu această durere... și erau mămici care se plângeau că ai lor ling pe jos, podeaua adică, picioarele mesei, pantofii de stradă ai membrilor familiei, lanțul leagănului din parc (a, nu, asta e fi-mea!), toboganul (tot ea!), și orice-orice le pică în mână. Da, știu, cum spuneam și mai sus, că acesta e felul în care ei cunosc lumea, gura e primul organ folosit în descoperirea realității înconjurătoare, dar parcă... nu e prea mult?
• copiii mici adoră să desfacă în bucăți orice. Începând cu jucăriile, dar nu numai. Deunăzi mă gândeam dacă nu cumva s-or fi gândit și alții (ca mine) să construiască jucării din inox, turnate, dintr-o bucată. O să mă întrebați de ce, acuzându-mă, poate, că aș vrea să frânez dezvoltarea spiritul ingineresc la copil. Dar nu asta am în minte, ci niște motive care țin de siguranță: a) a ei – pentru că bucățile rezultate (voi știați că până și oamenii din Lego Duplo pot rămâne fără cap?) sunt apoi băgate în gură, linse, supte și de aici decurg pericole precum cel de înec, dacă nu și de contaminare cu tot felul de microbi și b) a mea... adică a celorlalți care se întâmplă să calce desculți pe toate bucățelele alea nenorocite... Deci... știți ceva de jucării turnate? O săptămână întreagă am căutat după o mână a păpușii... Într-un final a fost găsită băgată ÎN păpușă, prin gaura produsă prin dislocarea piciorului. Deci dacă auziți pe tatăl fetei spunând ”i-a băgat mâna în fund”, vă rog să n-o luați drept o porcoșenie...
• copiilor mici le face o plăcere deosebită să distrugă. Te roagă să le faci un castel de nisip sau o plăcintă sau tort sau ce faceți voi la groapa de nisip, după care imediat se aruncă asupra lui/ei. Nici n-ai apucat să ridici bine forma sau să pui o decorațiune din bețe... Sau te pune copilul să desenezi ceva cu creta pe asfalt pentru ca imediat după ce a văzut rezultatul, să ia el însuși o cretă cu care să mâzgălească opera ta de artă. Și nu face asta doar pentru că nu ai tu talent... La fel se poartă și după ce tu ai terminat de construit blocul înalt din piese Lego pe care ți l-a cerut. Imediat începe să-l desfacă, cu furie aproape. Cer să construiești ceva doar ca să aibă ce distruge! În fond, cred că această pornire, deși pare stăpânită mai târziu în viață, de fapt este cea care ne-a adus față în față cu fenomene precum apariția găurii din stratul de ozon, poluarea, despăduririle, obezitatea etc... Deci, revenind la copii, pornirea de a distruge ceva ce le face plăcere să vadă cum se construiește nu și-o pot stăpâni.

Așadar, deși știm aceste lucruri (și nu doar de ieri, de azi) de fiecare dată și pe fiecare în parte aceste comportamente ne iau... prin surprindere. Și ne minunăm! Și, mai ales, nu avem soluții... Sau poate aveți voi? Vă rog, nu le țineți pentru voi...