Țepuiții anonimi

Mi-a venit această idee: de ce nu ar exista un asemenea loc (cu sensul de comunitate, nu de incintă) în care să poți merge atunci când "viciul" de a te încrede în oameni te îngenunchează. Nu vorbesc de cazurile în care primești o comandă făcută online în care fusta nu e bleumarin, ci e un gri închis și anume în două nuanțe diferite, una pentru partea de sus și alta pentru volan... În cazul asta returnezi frumos fusta și suporți paguba cu transportul, pentru care nu-ți dă nimeni banii înapoi pentru curier - asta pentru că n-ai ascultat de bărbat că nu se comandă haine online, fără să le pipăi și probezi... Deci nu pentru cazuri de-astea ușoare... Adică nu numai. Pentru ca aici ar fi o oarecare reparație în faptul că returnezi obiectul dezamăgirii și primești banii (doar pe el) înapoi... Cum rămâne însă cu acele cazuri în care... nu poți face nimic. Decât să înghiți gălușca. Iar gălușca e uriașă.

În cunoștință de cauză spun că în această situație ar fi utilă o adunare de oameni care să te înțeleagă. Căci dacă la altceva nu mai poți spera (cum ar fi recuperarea pagubei, păreri de rău de la țepuitor etc.), măcar înțelegere să poți găsi... La cine dacă nu la cineva care a pățit ceva similar? Căruia să nu-i dea mâna să se prăpădească pe jos de râs sau să nu-ți trântească în față cât de prost ești.

Pentru că așa poți fi considerat dacă povestești altcuiva - nu că n-ai avea și tu destule momente în care crezi asta despre tine - pentru că ai putut să crezi / faci / accepți / plătești / îngădui / ajuți / înțelegi / compătimești / sprijini.... Luni de zile m-am ferit să spun prietenilor despre situația în care eram și din care speranța de a ieși era din ce în ce mai mică (iar paguba iminentă). În plus, eram oricum singura care o mai vedeam, de multă vreme deja... Știam că m-ar fi certat și m-ar fi sfătuit să iau măsura drastică ce nu mă... caracteriza. Deși era cea mai sănătoasă, logică și cinstită. Când situația durea atât de tare, simțeam că nu mă pot expune riscului de a auzi "Eu în locul tău aș fi...".

Nu doar că la "Țepuiții Anonimi" aș găsi înțelegere pentru momentul (bine, lunile) de prostie, dar aș avea chiar ocazia de a mă simți mai bine. Pentru că într-o asemenea comunitate câtă îmi imaginez că s-ar aduna acolo, ar fi șanse mari să fie măcar unul care să fi fost mai "țepuit" decât mine, nu? (L-aș căuta cu disperare, oricum.) Oricare dintre mecanismele care ar interveni în această situație - fie bucuria că altul a pățit-o mai rău, fie confirmarea gândului că "greșeala e omenească" - ar aduce alinare sufletului meu chinuit.

Si daca e s-o luăm în serios până la capăt, ar fi util să existe și un program de ”reabilitate” sau mai bine spus de ”reorientare”. O spălare de creier, ceva care să-ți restarteze programul să nu mai cazi în plasa de a mai crede, de a lua de bun ce spun oamenii, de a mai vrea să mai ajuți pe cineva...

În cazul meu, nici nu știu ce mă doare mai tare: paguba materială sau dezamăgirea că am crezut în niște oameni care m-au înșelat, deși eu n-am vrut decât să-i ajut... Am primit sfaturi cum că ar trebui să micșorez chinul meu încercând să recuperez ”investiția emoțională” pe care am făcut-o: ofertele de ajutor, sfaturile, momentele în care am fost acolo pentru ei și le-am oferit un umăr pe care să plângă, ascunzându-mi propriile lacrimi (pe care ei le-au provocat), iertările micilor minciuni pe care le-am descoperit, timpul meu, compasiunea mea și alte lucruri - toate oferite pentru că am vrut să ajut. Și de ce am vrut să ajut? Pentru că și mie mi-a fost greu, și eu am avut nevoie de ajutor și de prieteni și am primit toate astea și așa am rezistat. Iată, deci, că niște ședințe de psihoterapie care să îi ajute pe țepuiți să meargă mai departe, să treacă peste suferință, peste auto-învinovățire, furie și dezamăgire ar fi de mare ajutor. Pentru că sunt un om, nu un animal (ca să nu mai spun că unele animale sunt mai bine tratate decât unii oameni în lumea asta) și faptul că acord credit cuiva, oricui nu înseamnă că acela trebuie să mă batjocorească. Pe mine și intențiile mele.

Am scris asta pentru că sunt furioasă, rănită, asumându-mi faptul că poate unii (cum îmi spunea o prietenă cândva) vor folosi asta ca să râdă de mine (ar fi un rău oricum mai mic decât cel pe care-l simt acum chinuindu-mi sufletul - așa că... dați-i drumul!!!) pentru că sunt în continuare convinsă că am făcut bine (să ajut pe cineva în nevoie), că am făcut ceva care e în concordanță cu ființa mea și că, de aceea, aș putea fi chiar în situația să primesc ajutor. De la Țepuiții Anonimi, bineînțeles. Când se va înființa. Iar dacă până atunci mă voi fi vindecat oricum, tot voi sprijini o asemenea idee. Se mai bagă cineva?