E acum în atenția publicului discuția legată de
copilul cu ADHD care nu-și găsește locul în sistemul nostru de învățământ. De
parcă ăștilalți - de-i considerăm ”normali” - își găsesc locul... Să fim
cinstiți, sistemul nu e făcut pentru copii, în primul rând. Culmea e că nu e
nici pentru cadrele didactice, deși câteodată așa pare din papucii mei de
părinte... Dar să revenim.
Am fost întrebată cu cine țin în lupta asta dintre
părinții copilului cu ADHD și părinții colegilor lui. Păi cum să aleg o parte,
când conflictul este greșit orientat. Nu se luptă părinții unor copii între ei.
Se luptă niște cetățeni cu sistemul care îi respinge. Și aici e ușor de spus de
partea cui ești. Ne-am luat la ceartă noi între noi, părinții, oropsiții, când
de fapt pisica nu e la noi. Nu e treaba noastră, a părinților să rezolvăm
această problemă: ce facem cu copiii noștri speciali? Ajungem să arătăm cu
degetul la profesori, că nu sunt pregătiți pentru așa ceva (revin: mulți nu
sunt pregătiți nici pentru copii normali, dacă e uităm la rezultatele de la
examenele de titularizare, în caietele copiilor sau în reclamațiile ce ajung pe
la inspectorate sau poliție). Dar cineva acolo sus nici nu și-a pus problema că
ar trebui să-i pregătească...
Am cunoscut acum câțiva ani o familie de oameni
cumsecade, intelectuali, oameni buni. Nu putuseră să aibă copii, dar își
doreau. Au plecat să adopte o fetiță și, când totul părea aranjat, le-a atras
atenția un băiețel dintr-un pătuț de lângă intrare. Și l-au luat, fără să stea
pe gânduri. Copilul s-a dovedit curând că suferea de ADHD. Au încercat bieții
părinți să facă față acestei extreme provocări cum au putut. Au fost goniți din
grădiniță, din școală. Au ajuns la o ”școală specială”. Unde copilul a regresat
foarte mult, pentru că el nu avea probleme de retard. Chiar deloc. Am fost
impresionată de povestea lor. L-am cunoscut pe băiat. Era normal. Dacă îl
puteai ocupa cu chestiuni care îl interesau, făcea performanță. Când au înțeles
părinții asta, lucrurile au fost mai bune. Pentru toți. Acest băiat minunat a
ajutat la construirea Parcului Copilului. Era mai toată ziua cu muncitorii și
muncea pe bune până se duceau părinții să-l recupereze din parc, seara. Așa voia
el. Muncitorii îl apreciau foarte tare. Făcea și sport. De toate. Eu l-am văzut
și cu role, și cu placa prin parc. Mergea și la școală. M-am gândit la povestea
lor când a izbucnit scandalul ăsta. Și nu doar la a lor...
E drept că nu copilul meu vine acasă bătut sau
înjurat de un copil cu ADHD... Dar copilul meu venea în clasa a patra, când
l-am mutat la această școală BUNĂ, și se plângea mereu de felul urât în care
vorbeau / îi vorbeau / își vorbeau copiii din clasa lui. Adică înjurau ca la
ușa cortului. Profesorii se plâng și ei de cât de urât îi aud vorbind, de
violența înjurăturilor. Și nu e nici unul dintre ei diagnosticat cu ADHD... Părinții
lor au fost informați și nu s-a făcut nimic. În sensul că nu s-au văzut efecte.
Poate ei au făcut, dar... fără efecte. Probabil că dacă ar fi avut puterea să
determine la copiii ăia un comportament adecvat, nici nu s-ar fi ajuns la discuțiile
astea in the first place...
Copilul meu a venit și bătut de la scoală. Dar,
din nou, nu de către un coleg cu ADHD, ci de către profesoara de sport. Și
normal că am sărit în sus. Așa cum și părinții copiilor de la Pitești, dacă
aceștia sunt bătuți sau chinuiți în orice fel (n-am auzit decât versiunea uneia
dintre părți), e normal să sară să-i apere. Dar... cum? Răspunzând tot cu
violență? Oare nu exact din cauza asta s-a ajuns aici? Nu știu care e situația
exact, dar nu cred că ADHD are de-a face direct cu violența. În schimb știu că
violența are de-a face cu faptul că animalul respectiv (pentru că violența vine
din natura animalică, nu spirituală, a noastră) se simte în pericol, încolțit
(nu vedeți o asemănare cu situația ursulețului din Sibiu?). Așa că... poate ne
uităm în direcția greșită... nu credeți?
Nu știu ce anume l-a făcut pe directorul școlii
din Pitești să refuze să cedeze presiunilor părinților. Nu mă mai așteptam la
așa ceva în țara asta... Dar m-am bucurat că a făcut-o... până acum. Nu cred că
a cere mutarea acelui copil e soluția. Este o școală publică, totuși. Și nu pot
decide niște părinți cine are dreptul să o urmeze. Și dacă părinții colegilor
fiului meu n-au avut ce face pentru a schimba comportamentul neadecvat al
copiilor lor care înjurau, aceștia incriminați acum (părinții băiatului cu ADHD),
care se confruntă cu această provocare imensă - de a crește un copil ”altfel” -
sunt mai pasibili de a fi blamați și marginalizați? Nu sunt și așa destul de
chinuiți de soartă? N-ar trebui să treacă singuri prin asta. Statul ar trebui
să găsească soluții astfel încât toți cetățenii lui să-și găsească locul în
interiorul lui.
Adevărul e că nici unul dintre noi nu e pregătit
să aibă de-a face cu un copil cu nevoi speciale, oricare ar fi aceste nevoi. Nu
doar profesorii, noi toți. Și cred că asta vine și din educație. Să nu uităm că
în trecut copiii care nu se încadrau în standardele de normalitate ale societății
de la acea vreme erau ținuți departe de ochii lumii pentru că erau motiv de
rușine, de stigmatizare socială, erau îndepărtați, abandonați, închiși în
turnuri sau chiar uciși. Credeți că am ajuns prea departe de acel punct? Îmi
aduc aminte de bunica, când spunea despre un cunoscut că n-o să se însoare,
săracul, că e bolnav. Adică judecăm după standarde darwiniene: e sau nu bun
pentru a duce specia mai departe? Well.... în felul ăsta putem să o ducem (pe
ea, specia), dar numai la nivel animalic, de prezență fizică pe acest pământ.
ADHD, autism, Down, și mergând mai departe AIDS, homosexualitate... să-i
înțelegem ne costă prea mult (timp, nervi, compasiune, gândire), mai simplu
pare să-i excludem din școli, din cercurile de prieteni, din lumea noastră
PERFECTĂ. Să nu-i lăsăm să ne-o tulbure!
Cred ca oricare dintre noi cunoaște familii care
se chinuie cu tot felul de probleme, similare cu ale familiei de care povesteam
la început, cu ale familiei din Pitești sau chiar mai grave, în care e
implicată și sănătatea, integritatea copilului lor. Și probabil că toți știm
deja că aceste cazuri / familii au șanse mult mai mari ”în afară”. Unii chiar
au făcut pasul ăsta, punând mai presus de orice soarta copilului, șansa lui de
a se integra și a avea o viață cât mai aproape de cea normală. Alții au rămas,
sperând că fiind între ”ai lor” vor avea parte de sprijinul fără de care nu pot
face față situației. Dar uitați-vă în jur! În afară, poate, de familia restrânsă,
restul nu sunt dispuși să-i ajute, nici măcar să-i accepte.
E rușinos că am ajuns atât de departe cu multe-multe
lucruri, că învârtim lumea pe vârful degetelor noastre pe smarphone-uri și
tablete, dar cu gândirea suntem atât de aproape de epoca de piatră...
Update 25.10.2016:
"Uniunea Naţională a Studenţilor din România a transmis un comunicat
prin care solicită părinţilor şi elevilor clasei a 7-a B, de la şcoala I.L.
Caragiale din Piteşti, să înceteze protestul şi să permită copilului cu
dizabilităţi să participe la cursuri." (Mediafax)
"Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a
depus, vineri, o plângere penală la Parchet, pentru şantaj, incitare la ură sau
discriminare împotriva a 4 părinţi care şi-ar fi instigat copiii să protesteze
faţă de elevul cu ADHD, încadrat la o şcoală din Piteşti." (RTV.NET)
"În urma evaluării situației de la Şcoala Gimnazială "I. L.
Caragiale" din Piteşti, Ministerul Educaţiei a făcut mai multe
recomandări, printre care: o adaptare reală a programei școlare la nevoile
elevului, implicarea CJRAE în monitorizarea situației și consilierea
profesorilor de la clasă, accentuarea dialogului cu familia, în sensul
implicării acesteia și al asigurării unui ambient favorabil integrării și
dezvoltării elevului. Reprezentanții Ministerului Educaţiei şi cei ai
Ministerului Muncii au insistat asupra eforturilor care trebuie făcute de
școală pentru integrarea copilului, profesorii fiind încurajați să ceară
sprijinul specialiștilor pentru gestionarea situațiilor.
Ministerul Educației solicită Inspectoratului Școlar al Județului Argeș o
monitorizare permanentă a evoluției elevului și implicarea necondiționată
pentru integrarea elevului. Mai mult, Ministerul Educației va solicita tuturor
Caselor Corpului Didactic ca, în anul școlar 2016- 2017, să pună accentul pe
formarea cadrelor didactice pentru educație incluzivă." (RTV.NET)
Comentarii
Trimiteți un comentariu