Bineînțeles că reacția mea când a apărut
Halloween-ul și la noi a fost de respingere. Iar luăm ceva de la americani și
înghițim așa, pe nemestecate. În primă fază am dezaprobat și ignorat. Da, în
același timp. Dar copilul meu creștea și Halloween-ul ăsta era peste tot.
Mi-era teamă pentru el (pentru copil), că îl știam impresionabil. Dar ceva l-a
făcut să își învingă temerile: potențialul de distracție pe care l-a adus cu ea
această ”sărbătoare”. La școală au început să se organizeze petreceri costumare
și asta i-a cucerit pe copii. Cum să te bați cu asta? Evident, pentru părinte e
o complicație în plus. Nu numai că trebuia să alerge prin piață după dovleci și
să umple apoi bucătăria de semințe și alte resturi menajere (ați văzut ce
scârboasă e chestia aia în care sunt prinse semințele? are o textură dubioasă,
alunecoasă li lipicioasă în același timp...). Dar acum alerga și după diverse
firme - care mai de care mai obscure și aruncate prin toate colțurile
Bucureștiului - după costume (între timp, a devenit mai simplu). Mă rog,
dezaprobând, cum spuneam, acțiunea în sine, dar reținut, ca să nu stric
distracția copilului, am încercat mereu să fac... minimum de deranj posibil.
Da. Recunosc, așa e.
Nu știam istoria sărbătorii și nici nu voiam s-o
știu. În semn de protest. Dar anul ăsta am mai citit - de vrute, de ne-vrute -
despre asta. Și am aflat, de exemplu, că faza cu dovlecii pictați nici măcar nu
e a americanilor, ci a irlandezilor, adică europeni de-ai noștri, deh! Ei au
dus-o pe celălalt continent... În plus, mi-am amintit că eram mică, la bunica
mea și era o ocazie - dar nu-mi amintesc ce anume - în care cei din sat
obișnuiau să sculpteze dovlecii ăia mari, portocalii, și să pună în ei
lumânări. Nu putea fi vorba pe atunci de Halloween. Și mai ales, nu la țară!
Acum stau și mă frământ cu asta: ce sărbătoare (creștină sau păgână) de la noi
are legătură cu dovlecii sculptați și luminați? Dacă printre cei ce citesc
aceste rânduri există cineva care știe, vă rog să mă luminați. Pe bunica, din
păcate, n-o mai pot întreba despre asta...
Una peste alta, am decis, anul acesta că:
- Halloween sau nu, e vremea dovlecilor oricum și culoarea lor simt că-mi face foarte bine în contextul de afară (cer înnorat, ploi mohorâte, frig) și
- e o ocazie foarte bună să-mi fac de lucru cu cea mică, meșterind dovleci. Am căutat pe net cele mai simple modele: dovleci de carton (am găsit tutorial aici) și dovleci de ață (am găsit tutorial aici). Investiție minimă: 9 coli cartonate portocalii de la librărie (mi-au rămas 3 cartoane... că am obosit) și un scul (mai multe nu pot să zic că nu mă pricep) de ață portocalie. Eu am muncit, fata a tăiat bucățele mici de ață / carton prin toată casa. Per total, zicem că am dat exemplu, nu? Bun.
Cel mare s-a distrat ducându-se la școală pictat
pe față cu o gură enormă, însângerată. Zice că au fost așa, pictați și alți
colegi. Iar domnul director a intrat în clasa lor în timpul orei de biologie
(pe care ei o făceau ca de obicei) și s-a mirat că nu fac petrecere de
Halloween. Nu v-am mai zis, cred, dar acest director e foarte simpatic. Altfel
decât cum știu eu că sunt directorii de școală. Am văzut asta de când am venit
prima dată la ușa lui, cu dosarul de transfer al copilului. Era să îl și ratez,
că nu m-am gândit că un director de școală arată așa: îmbrăcat casual, deloc
pretențios sau pătruns de importanța ”funcției” sale, jovial cu profesorii și
ceilalți care mai aveau treabă cu el, binevoitor.
Dar să revin la dovleci. Pentru că împânzirea
casei cu crafturile noastre mi s-a părut că nu e îndeajuns, am cumpărat și doi
mini-dovleci de la florărie. Vânzătoarea nu știa ce cer în primă instanță, apoi
s-a prins: ”Aaaa, tugi!”. Da, uitasem că așa le spune. Mă jucam cu ele când
eram mică, la bunici, iar acum am uitat și cum le spune...
Casa noastră e acum presărată cu dovleci (mici)
iar când mergem pe stradă și vedem dovleci sculptați (naturali sau nu) în
vitrinele magazinelor, fata începe să strige veselă: ”Mami, uite dovleci cum am
făcut eu!”. Așa am (pe)trecut noi prin primul Halloween al fetei (primul
sărbătorit, marcat ca atare). Ce-o urma în anii care vin, o să aflăm atunci.
Cât despre mine și relația mea cu această sărbătoare, vă spun deschis că dacă
vor copiii să se distreze, sunt de acord să inventăm o sărbătoare sau, dacă au
inventat-o alții înainte, să ”profităm” și noi de ea, adaptând-o la nevoile
noastre. Va fi o ocazie de împodobit casa cu dovleci portocalii și de petrecere
costumată. Keep it simple, keep it low!
În altă ordine de idei, crăftuitul nostru pentru
Halloween e un antrenament pentru Crăciun! ;)
Comentarii
Trimiteți un comentariu