Să fie cadouri!...

Am scris acest articol acum ceva timp și n-am apucat să-l pun pe blog...

Multă vreme - prea multă! - de când mintea mea a fost inundată de hormonii și apoi grijile unei noi perioade de mămicie din viața mea, am lăsat vrând-nevrând deoparte alte lucruri importante în viața mea. Printre care și prietenii și chiar familia (extinsă). Toate zilele de naștere, zilele de nume sau alte motive de sărbătorire pe mine m-au cam luat pe sus. Ba nu aflam decât prea târziu, ba chiar dacă aflam / îmi aminteam din vreme, nu aveam timp să pregătesc vreun cadou. Și asta mi-a produs multă durere, pentru că eu nu eram așa și eu nu așa îmi doream să se întâmple. Dar pur și simplu mintea mea nu mai putea cuprinde și aceste lucruri. Nu știu cum reușesc altele (multe lucruri reușesc altele și eu nu!), dar până la urmă, fie că îmi convine sau nu, așa sunt eu, mai.... neputincioasă decât altele.

În luna septembrie am zis ”Stop! Nu mai pot continua așa.” Am vrut întâi să mă asigur că nu ratez ziua unei prietene a cărei serbare de nume mă luase deja, în primăvară, pe nepregătite. Aveam în fața mea mai bine de o lună și jumătate ca să rezolv. Am căutat pe net ceva care să reflecte felul în care o văd eu. Așa am decoperit - destul de repede, de altfel - scapbooking-ul și o artistă care mi-a devenit foarte dragă: Bianca Petroschi. Am gândit că pentru prietena mea cu fire romantică, căreia îi place să citească și să rețină din cărți citate frumoase, i-ar fi potrivit un fel de album-jurnal potrivit pentru a și le nota, pentru a nota diverse gânduri și dorințe etc. Asta a fost ideea... și comanda. Au urmat zile întregi în care am bătut-o la cap pe Bianca, pentru că îmi era teamă că nu înțelege exact ce vreau. Am discutat lucrarea în detaliu, am căutat citate potrivite (potrivite cu ce e în mintea mea), m-am frământat... iar apoi m-am minunat de ce a ieșit, de cât de bine m-a înțeles omul de la celălalt capăt al... comenzii și cât de multă răbdare și înțelegere a avut cu mine, arătându-mi pas cu pas cum evolua albumul pe care îl doream. Am fost extrem de încântată de rezultat! Era ceva ce mi-aș fi dorit pentru mine - și în ce mă privește ăsta e un criteriu important atunci când fac un cadou. Iată câteva imagini preluate chiar de pe pagina artistei. Minunatul (pentru mine) cadou l-am ”asortat” cu o felicitare pe care am făcut-o la birou, folosind o coală de carton și imprimanta firmei (sic!). Întrucât era în prag de Halloween, tăiat-o în formă de dovleac, să fie mai amuzantă.

Încântată, exaltată, în câteva minute am făcut o a doua comandă, pentru o altă prietenă, care urma să-și serbeze ziua în aproape 2 săptămâni. (Nu mă așteptasem ca prima comandă să dureze atât de puțin și, mai ales, să iasă atât de minunată!) Eram relaxată de data asta cu privire la felul în care Bianca înțelegea și transpunea în practică gândurile mele. În acele zile am avut ocazia să o descopăr mai bine pe artista din spatele cadourilor mele și să mă minunez de cât de multe lucruri frumoase știa și putea să facă. A doua comandă a fost pentru un jurnal de călătorie, pentru că prietenei pentru care l-am gândit îi place să călătorească. Un loc pentru adunat amintiri din preumblările ei prin lume, de visat către destinații încă neatinse, de notat gânduri și impresii de călătorie. A ieșit minunat! Cel puțin după gustul meu... Mai jos pun câteva imagini și filmul de prezentare.

Luna octombrie a fost bogată în prietene de sărbătorit, așa că am avut de lucru. Ceea ce - mărturisesc - m-a făcut foarte fericită! Tot ceva ”handmade”, evident - pentru că asta îmi oferă ocazia să fac exact ce cred eu că e potrivit pentru omul respectiv. Personalizat, cu dedicație, special pentru persoana respectivă. Pentru următorul cadou am colaborat cu o amică de-a mea foarte creativă care face buchete de mireasă (și multe alte chestii) neconvenționale, din flori de hârtie, material textil, bijuterii reciclate etc.: Precious - buchete de mireasă. Pentru că prietena ce urma să se sărbătorească și ea în octombrie este o intelectuală, pentru care biroul este mai mult decât o piesă de mobilier, am decis să fac un buchet din flori de hârtie (în vază). Însă nu oricum: hârtia urma să fie imprimată cu mesaje și apoi pictată: colile din care urma să se facă floarea roșie erau imprimate cu ”dragoste, dor, dorință” (și alte asemenea) în mai multe limbi, cele albastre cu ”înțelepciune, credință, sinceritate”, iar cele galbene cu ”soare, strălucire, sănătate”. Câteva flori de model diferit au fost confecționate din foi de hârtie care aveau imprimate notele de la piesa ”Nothing else matter” a trupei Metallica pentru că... știa ea, prietena, de ce... Mai jos aveți o poză cu rezultatul. Iar urmarea poveștii este că am rugat-o pe amica mea să-mi facă și mie unul așa...

Nu doar aniversări am avut în luna octombrie. A fost și un botez al unui băiețel mititel și frumușel pentru care facusem comandă, la naștere, împreună cu alte două prietene, un norișor decorativ. Cu ocazia scrutării netului în căutarea cadoului potrivit, îmi atrăseseră atenția torturile de scutece (pamperși) așa că pentru botez m-am gândit să aprofundez subiectul. Am căutat ofertele românești, dar mi s-au părut scumpe. Atunci, îmboldită și de prietena cu care colaboram pentru acest cadou, m-am gândit să caut tutoriale pentru făcut torturi (din pamperși). Și din una în alta, mi s-a părut că torturile sunt prea banale atunci când am descoperit pe youtube o chinezoaică mică și cu gura mare care făcea o grămadă de figurine foarte reușite din pamperși. În plus, explica destul de clar cum se fac. Simplu de făcut și interesant ca aspect la final mi s-a părut a fi un fluture. Așa că mi-am luat inima în dinți și am pornit la cumpăraturi de scutece și panglici. Am luat și o jucărie din care să fac capul și corpul fluturelui (aripile urmau să fie făcute din scutece rulate), jucărie ce ar fi putut fi apoi folosită de bebeluș. Era un cap de iepuraș și m-am gândit că dacă i-aș coase urechile pe lungime, ar părea ca niște antene. Dacă popa ar fi amânat botezul cu două ore (în loc de una), cred că o făceam și pe asta... Dar, deh! Ce a ieșit ne-a plăcut foarte tare (atât mie și familiei mele, cât și prietenei care a avut curajul să se asocieze cu mine în nebunia asta) și se pare că și mămicii proaspătului creștinat. Totul a fost făcut astfel încât ei să poată folosi totul: scutecele textile, scutecele absorbante (care nu au fost atinse în interior, pentru a evita contaminarea), dar și jucăria. Îmi rămăseseră niște bucați de scutece absorbante și m-am gândit să compun niște cupcake (tot de pe net am luat tutorial). Alea n-au ieșit prea grozav, dar măcar nu i le-am dat așa... grămadă (vorbesc despre restul de scutece de mărime mică, deci inutile mie). Promit să mai exersez, dacă vreo prietenă se decide să-mi mai dea ocazia. Care se bagă? ;)

Vă pun mai jos pozele din timpul procesului. A fost o treabă care m-a amuzat și m-a provocat foarte tare și sunt bucuroasă că am avut ocazia s-o fac. Menționez, cu privire la poze, că am făcut un atelier ad-hoc în pat, că am făcut o parte din lucrare seara târziu, după ce am adormit copilul și de asta sunt întunecate. De asemenea, am constatat că e destul de greu să lucrez contra-cronometru (norocul meu că popa a amânat botezul cu o oră, altfel nu știu dacă mai ajungeam la botezul propriu-zis) și să fac și poze în același timp. Dar am reușit! Huh!

Acum sunt în plin proces de bifare a listei cadourilor de Crăciun... De-aia m-am gândit că poate vă ajută ideile astea. O să revin cu actualizări - descoperirile mele pentru lista de Crăciun.