Am povestit primul episod, care a avut loc în preajma sffffintei sărbători de Crăciun, da? Sunteți la curent? Că mai jos e continuarea acelei povești, crezute încheiate atunci.
Cu puține zile înainte de Paște primesc de la Banca pentru Locuințe situația contului. Și descopăr cu stupoare o mare gaură exact înainte de închiderea anului 2016, în decembrie. Suma? Exact cea cu care în decembrie îmi mâncasem ficații pe la Administrația Financiară. Poprirea cea vestită! Așa s-a rezolvat misterul cu banii intrați pe 5 decembrie, înainte de salariu, la ANAF! Numai că, dacă nu știați, la Banca pentru Locuințe te angajezi să plătești o sumă minimă pe lună și dacă faci asta, primești la sfârșitul anului o primă de la stat de 25% din sumă strânsă pe acel an. E un soi de depozit în care n-ai voie să umbli până la final (5 ani) și care să fie destinat apoi achiziționării unei locuințe sau unor lucrări de amenajare. Am crezut că dacă noi nu putem umbla, nu poate nimeni altcineva. Uite că ANAF a putut și prin această mișcare, m-a făcut să pierd nu doar banii ăia, dar și prima de la stat. O sumă importantă. Un efort pe care îl fac pentru copiii mei. Gone!
Cu puține zile înainte de Paște primesc de la Banca pentru Locuințe situația contului. Și descopăr cu stupoare o mare gaură exact înainte de închiderea anului 2016, în decembrie. Suma? Exact cea cu care în decembrie îmi mâncasem ficații pe la Administrația Financiară. Poprirea cea vestită! Așa s-a rezolvat misterul cu banii intrați pe 5 decembrie, înainte de salariu, la ANAF! Numai că, dacă nu știați, la Banca pentru Locuințe te angajezi să plătești o sumă minimă pe lună și dacă faci asta, primești la sfârșitul anului o primă de la stat de 25% din sumă strânsă pe acel an. E un soi de depozit în care n-ai voie să umbli până la final (5 ani) și care să fie destinat apoi achiziționării unei locuințe sau unor lucrări de amenajare. Am crezut că dacă noi nu putem umbla, nu poate nimeni altcineva. Uite că ANAF a putut și prin această mișcare, m-a făcut să pierd nu doar banii ăia, dar și prima de la stat. O sumă importantă. Un efort pe care îl fac pentru copiii mei. Gone!
Dar stai puțin: dacă ANAF a tras din Banca pentru
Locuințe și a tras și din banca unde-mi intră salariul (chestie pe care o
verificasem), înseamnă că... a luat suma de doua ori!!!
Treaba cu poprirea se întâmpla în prag de Crăciun.
Și a compromis prima de Crăciun... Partea a doua s-a derulat în prag de Paște.
Și pa! și la prima de Paște... Cum? Păi să vă zic. Vă amintiți ce spuneam
episodul 1? Că eu mă duc la Administrația Financiară convinsă că e o greșeală
și mereu mă înșel? Am plecat și de data aceasta către Administrația Financiară
cu gândul că e greșeala lor că mi-au tras banii de 2 ori și am plecat de acolo
aflând că tot eu sunt datoare.
Ziua a șaptea, deci, un nou drum la Administrația
Financiară pentru a-i confrunta cu greșeala de a-mi fi tras banii de 2 ori.
Doamna cu care discutasem în episodul anterior lipsea, o înlocuia un coleg.
Asta a fost bine, pentru că domnul era mai binevoitor, mai înțelegător și...
mai aproape de ușa camerei descrise la episodul 1, adică mai puțin frecuș de
funduri cu diverși – angajați și contribuabili deopotrivă, veniți ca și mine cu
probleme. S-a uitat în computer, a recunoscut că banii fuseseră trași de 2 ori,
dar felul în care se purta și ne era alături în această grea încercare era de
om pățit ca și noi, nu de angajat, reprezentant al Sistemului criminal. Ce să-i
mai zici? Adevărul e că mi-era oricum milă de el că are un asemenea serviciu,
că lucrează în asemenea condiții, că era oricum copleșit de un teanc de dosare
pe care le ținuse în poală cât s-a apucat de cazul meu, că trăiește în țara
asta... Am întrebat dacă poate să ne dea banii înapoi. Nu putea, pentru că
figuram cu datorie. Cu ce, mă??? Era binevoitor, v-am spus, dar în momentul ăla
am vrut să-i crăp capul. Cât? Peste jumătate din suma din suma pe care căutam
s-o recuperez. De unde? ”Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a
municipiului București. Ceva legat de indemnizația de creștere poate? V-ați
întors la serviciu mai devreme de terminarea concediului de creștere?” ”Nu. Am
stat 1 an și apoi încă 6 luni concediu neplătit. Deci... de unde această datorie?”
El nu știa. Dar știa cine știe: Agenția asta. Și mi-a spus unde o găsesc.
Aceeași zi a șaptea a chinului meu, dar un al optulea
drum: la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a municipiului București. În
centrul Bucureștiului, pe Ion Câmpineanu. Spun asta pentru că ce am găsit acolo
pare mai degrabă dintr-un film cu un sat uitat de lume, într-o altă epocă.
Paznic la intrarea în blocul unde sunt mai multe instituții ”cazate”:
”Spuneți-mi mie în ce problemă, că de-aia sunt aici.” Pe bune? Păi nici eu nu
știu în ce problemă, asta e.... Am insistat să-mi zică etajul că de-acolo văd
eu. O clădire veche, cu lift antic și odios ”renovat” cu panouri de aluminiu
intercalate cu un soi de tapet kitchos de... să-i zicem catifea... din aia
lucioasă. Dar nu asta e hiba cea mare. Holurile întunecoase, băile (cât am
văzut trecând prin fața lor) arătând mai respingător ca alea de la popasul
Albota unde opresc mașinile de Slatina, iz de mucigai, fișete la tot pasul pe
holuri și în camere, coli de hârtie cu diverse indicații, liste de documente
sau îndemnuri lipite pe pereți, un aer greu, stătut... Cu siguranță erau și
șoareci pe acolo. Într-una din camerele unde am ajuns, funcționarii de acolo au
avut prezența (sau nu) de spirit de a masca un perete de dosare și cutii și
bibliorafturi cu poze cu copilași drăguți (probabil ai lor), printate pe coli
A4, alb-negru. Un pic creepy, dacă mă întrebați, cum arătau aceste poze care
tapetau peretele de cutii cu dosare...
Alți munți de dosare erau pe lângă birouri și
oricine trecea pe acolo, le atingea și turnul se clătina gata să se
prăbușească... și uneori chiar asta se întâmpla. Toată lumea muncea (aici pot
să depun mărturie), îngropată efectiv în tonele de hârtii de pe birou,
tastatură, din poală, de pe scaune, mese și orice putea, practic, susține
greutatea respectivă. Nu avea cum să nu te copleșească această imagine. Pe drum
îi povestisem consortului însoțitor despre o firmă de IT românească despre care
citisem, care avea un spațiu de lucru decorat cu bucăți de bărci, plase de
pescari si alte decorațiuni pe teme nautice, pufuri pe care stăteau
”lucrătorii” cu laptopuri în brațe și alte accesorii vesele si nonconformiste.
Distanța între acel spațiu de lucru din compania IT și ce vedeam la Agenția
Națională pentru Plăți și Inspecție Socială era de... decenii întregi de
evoluție umană.
În spațiul ăsta infect de instituție publică al
unei țări europene care se pretinde a trăi în 2017, aflată ea, agenția, în
buricul târgului marii capitale europene (și ea) am aflat verdictul, demn și el
de o țară evoluată și informatizată (not) până în dinți: eram datoare statului
pentru că pentru ultima lună de concediu de creștere (ultima lună a mamei, din
cele 11 care nici acelea nu sunt pline că se scad din concediul post natal,
da?), Agenția îmi virase banii pentru toată luna, nu doar până pe 24, când fata
mea fusese născută. Deci pentru perioada 25-31 decembrie datoram statului banii
pe care el mi-i virase în plus. Adică, și mai clar spus: ei greșiseră, ca
urmare eu eram datoare, figurând ca atare la ANAF. Ha? Cum sună? Cine a greșit?
Statul, nu? Sistemul, și mai exact spus. Biata femeie care îl reprezenta ne-a
explicat că și dacă am fi anunțat (cine și când mi-a spus că trebuie să anunț?)
că trebuie să-mi plătească până pe 24 doar, tot pe lună întreagă se plătea și
apoi trebuia să vin eu să dau banii înapoi. ”Așa merge Sistemul.” Și cu asta,
basta! Dar ce, Sistemul l-am făcut eu? Sau săraca mama??? Nu tot instituția e
responsabilă? Vedeți, nu doar numărul mare și salariile (în curând) nejustificat
(prin productivitate) de mari ale funcționarilor publici sunt problema pentru
care SISTEMUL, ca întreg, ca aparat al statului, ca întrupare a statului nu
funcționează. Ci neasumarea responsabilității – individuale și instituționale.
Dacă faci o greșeală în privat, ea nu trece neobservată, necomentată măcar,
nesancționată în vreun fel. La stat, în schimb, lucrurile sunt foarte lejere.
Un sistem informatic ce cheamă toate mamele are au născut în altă zi decât în
ultima zi a unei luni să dea înapoi banii virați aiurea nu are cum să fie
considerat bun. Nu e clar??? Și de ce nu plătește nimeni? Ăla care a făcut
sistemul, ăla care a făcut caietul de sarcini (system requirements), ăla care
l-a cumpărat, ăla care l-a aprobat... Nimeni???
Și pentru această greșeală eu plătesc: timp lipsă
de la serviciu (care nu e la stat), drumuri bătute, nervi morți în capul meu
(am învățat la biologie că nu se refac), umilire și, mai ales, bani. Pe care
nu-i meritam, da. Dar nici n-am băgat mâna în buzunarul cuiva să-i iau și nici
nu i-am cerut. De ce plătesc eu această greșeală??? De ce? Și pe lângă mine,
alte zeci de mii de femei? De ce?
Deocamdată aici sunt, deși epopeea nu s-a
încheiat. Dar n-am putut să rezolv mai mult înainte să vină Sfintele Sărbători
peste mine. Pentru că urmează în mod clar alte drumuri la Administrația
Financiară, ca să aflu cum pot stinge datoria către ANPIS cu ce mi-a luat ANAF
de două ori din cont. Cât despre dobânda pe care aș fi primit-o la Banca pentru
Locuințe dacă ANAF nu făcea greșeala asta (nici aici n-am pe cine trage la
răspundere, evident), nu mai vorbesc!!! Pierdută! PAGUBĂ! Plus alți 40 de lei comisionul
că ANAF a tras (în mod greșit) acei bani. Banii mei.
PAGUBĂ de sus până jos. Pentru că... ce? Că doar
n-am vrut să trag în piept pe nimeni. N-aș putea, chiar să vreau. Nu am
structura morală și nici poziția socială și ”profesională” pe care o au atâția
(mulți dintre ei îmi reprezintă – cică – mie interesul în foruri superioare ale
statului) ca să pot să fac asta. Așa că... doar o încasez. Eu și celelalte
milioane asemenea mie. Pentru ca să fie bine. Altora.
Deci va urma și un episod 3. Urați-mi să fie
scurt, să se rezolve de la primul drum, ca să nu vă mai plictisesc pe aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu