Ce o să fac când o să fiu mare

...ca mamă. Adică atunci când și cea mai recentă odraslă va fi mare și nu va mai avea nevoie de mine și atenția mea (permanentă). Știu că-mi va fi greu și că s-ar putea să mă simt cam inutilă, dar poate tocmai de-aia femeile apucă târziu să acorde mai mult timp unor alte îndeletniciri, dragi sufletului lor, pentru care n-a fost timp sau loc până atunci. Deci să vă fac cunoscută lista mea, cu precizarea că o las deschisă.
Deci, lista cu lucrurile pe care o să le fac atunci când copiii vor fi mari:
  • Presupunând că la un moment dat vor fi atât de mari încât să vrea să și plece de lângă mine, îmi voi decora casa în stil minimalist, scandinav, în culori deschise, luminoase. Minim de dulapuri (eventual cămări / debarale să fie mai multe), rogojini, colț de citit, lampă, parchet deschis la culoare (gri-alb), mult in și pânză de sac și împletituri, Le-am făcut varză? Dacă mă gândesc mai bine, nu știu dacă nu aș vrea ceva shabby chic... Mă mai gândesc, da?
  • Colțul de citit nu va lipsi oricum, pentru că VOI CITI! Și o să-mi mai cumpăr și niște semne drăguțe de carte, handmade, cu motive populare. (Sau până atunci poate îmi coase fi-mea câteva... Aștept răbdătoare, da?)
  • Flori aeriene in globuri de sticlă - asta o să-mi iau!!! Acum mă înspăimântă orice sticlă în casă, având cu copil mic, dar atunci voi putea. În plus, am citit despre modul lor de îngrijire (al florilor aeriene) și mi s-a părut destul de bibilicos (ținut planta la hidratare într-un vas o oră, apoi la zvântare încă 4 ore și abia dup-aia o pui la loc în vas). Acum clar n-am nervi de așa ceva. Atunci voi avea. Cred...
  • O să mă apuc să vopsesc borcane de sticlă din dotare. Credeați că zic că o să le umplu cu murături și alte preparate ”în casă”? Am să vă dezamăgesc, știu, dar asta cu pre/gătitul de preparate pentru iarnă nu intră în planuri. Știu, e trist! Dar filozofia mea e una naturală, sustenabilă: voi plăti pe cineva care le face oricum. În felul ăsta, asigur locuri de muncă și promovez calitatea produsului (cine se pricepe, ăla să facă). Revenind la vopsit borcane, am vizionat recent un tutorial DIY și am văzut că nu trebuie să ai neapărat talent la pictură, poți reproduce un model de pe o hârtie introdusă în interior, pe care o poți eventual printa, cu ceva ce-a desenat altul, mai priceput (din nou, să lăsăm oamenii să facă ce se pricep). Clever, ha? Totally doable!
  • O să merg la concerte. De care vreau eu. De care or fi, chiar. Cred că ultimul la care am fost era cu Smiley. Guess why! Ba nuuuu! Cu Zurli! Even better....
  • O să merg la Noaptea Muzeelor, la Noapte Devoratorilor de Publicitate, la Noaptea... you name it! Chiar și la cumpărături atunci când supermarketurile rămân deschise noaptea. Doar așa, pentru că o să pot.
  • O să mănânc în pat. Aiiiii! Asta am să fac! Și dacă vor fi copiii plecați de acasă vreodată în vreo noapte, nici n-am să aștept până vor crește. Voi mânca chestii nesănătoase în pat! Sau doar salată de varză. Văd eu....
  • O să mă culc târziu (pentru că o să mă uit la filme – și asta trebuia să fie o liniuță separată) și o să mă trezesc târziu. Și o să mănânc micul dejun la prânz și va fi din prăjituri. Că merg cu cafea.
  • O să merg cu regularitate și religiozitate la salon. Să bolduiesc asta. Coafură, mani-pedi, cosmetică, masaj, orice se practică acolo. Mai ales d-astea care durează mult. Atât de mult încât acum mi se par ridicole. Da. Și o să fiu o bătrânică aranjată, ca să răzbun faptul că n-am putut să fiu o tânără / doamnă aranjată. Așa cum visam eu, adică.



Voi ce aveți pe lista voastră?

Comentarii