Sâmbătă
aveam programată o ședință de mani, așa că soțul a ieșit cu fata în parcul
Kiseleff, unde ieșim de obicei la joacă / plimbare / aerisirea creierului. Pe când
ieșeam de la salon, primesc mesaj de la soț: "Au băgat mici în Kiseleff.
Ne băgăm?". Un mic n-am mâncat și eu pe anul ăsta și asemenea ofertă nu
avea cum să mă lase rece. Mai ales că n-ar fi fost nevoie să afum toată casa și
altul ar fi muncit pentru prânzul meu. Deci... daaaa. Dar imediat ce am citit
mesajul, imaginea din mintea mea a fost a unui grătar instalat în rondul din
apropierea școlii 11, acolo unde staționa în verile trecute mașina de înghețată,
de exemplu, sau se organiza, tot vara, un mic bar cu cafea și apă pe vremea când
bd. Kiseleff se transforma în Via Sport, în weekenduri. Părea, cumva, firesc să
fie tot acolo. Iar parcul să fie tot parc... bine, "îmbogățit" cu
ceva fum.
Dar
când am pășit în parc, am avut surpriza vieții mele. Pe aleea care taie drept
parcul Kiseleff 1 (cum i se mai spune bucății dintre strada Barbu Ștefănescu
Delavrancea și bd. Kiseleff) către parcul Kiseleff 2 (partea cuprinsă între bd.
Kiseleff și bd. Aviatorilor), chiar la piațeta de la fântâna arteziană, acolo
unde se adună pe bănci bătrâni nostalgici ca să privească joaca celor mici, mămici
cu cărucioare care le arată bebelușilor fântâna sau îi adorm în susurul apei,
copii de toate vârstele care fac întreceri pe alei cu rolele, bicicletele sau
alte dispozitive mai nou aparute al căror nume nici nu-l știu... acolo, fix
acolo era acum organizat un – să zicem – târg. Adică un pavilion mai generos
pentru grătarul de mici, cârnați și alte cărnuri, o tarabă cu fructe (nimic din
grădina omului, totul de la engross), o tarabă cu gogoși și porumb fiert plus
alte câteva tarabe cu ii, lucrușoare handmade și vechituri. Exact în locul de
maxim trafic din parc, în picioarele tuturor care s-ar fi plimbat pe acolo – se
cheamă că e vad, nu? – sau ar fi vrut să ajungă în celalalt parc (K2). Exact în
locul unde Teatrul Ion Creanga își asează scena în iunie, la festivalul
"Amintiri din copilărie" pe care îl organizează aici de câțiva ani
deja, cu o participare extraordinară din partea bucureștenilor, mai ales a
celor mai mici. (Mă întreb, în condițiile actuale, dacă anul acesta se va mai
face ceva sau mai bine o dregem tot cu un grătar și niște maneliști). Sau iarna,
la evenimentele organizate pentru copii cu prilejul Crăciunului... Acum locul
respectiv era scena deșănțată a dezmațului culinar cu mici, în fum gros și
muzică de petrecere. Nici măcar nu era ceva amenajat cu cap pentru acest
scop... două mese erau montate, cum spuneam, în picioarele tuturor trecătorilor.
Treceai, practic, printre grătar și mese, trăgând după tine copilul care uita
să mai pedaleze la bicicletă, numărând îmbucăturile celor norocoși care
prinseseră loc și urlând – cum altfel? – că vor și ei...
Am
trecut și eu pe acolo și, cu toate că în mod normal aș fi salivat abundent la
vederea cărnurilor rumenite și expuse ostentativ, acum am simțit scârbă. Nu, nu
carnea în sine era în neregulă, ci imaginea de ansamblu. Distrugerea liniștii și
frumuseții parcului și a zenului personal a prevalat în fața poftei carnale
(sau cărnoase?). Și nici muzica de petrecere nu a ajutat la restabilirea
zenului și echilibrarea chakrelor din dotare...
Am
pus poze pe facebook (atâtea câte am apucat să fac, eu fiind în zonă cu
"treabă" – a se citi copil de distrat) și am deplâns situația împreună
cu prietenii mei din bulă (sic!). Las' că strângem puțin din dinți (din ce în
ce mai strepeziți în urma acceselor "culturale" din ultima vreme ale
edililor) și trece. Trece? Două zile mai târziu (că între timp s-a stricat
vremea și ne-am făcut de treabă în alte zone – ale apartamentului), aflu cu
mare tristete de la un prieten care știa de la un prieten – glumesc... știa
chiar de la tarabagiul cu fructe – că această măreață întreprindere e posibil să
devină permanentă. Adică în fiecare weekend???
Între
timp... am fost din nou în parc. Vești proaste și foarte proaste am pentru voi:
permanent înseamnă în fiecare zi, se pare. Ieri (2 mai 2017) tarabele erau
acolo, încă și mai multe, răsfirându-se pe alei către restul parcului. Iar
aleea de la intrarea în parc (din strada B.Ș. Delavrancea) era plină de mașini
care încărcau-descărcau marfă. Este oribil! Mizeria și prostul-gust au găsit și
parcul ăsta și vor să-l distrugă. Era atât de liniștit și curat! Prieteni din
alte cartiere ale orașului veneau aici cu copiii în weekend pentru că e curat
și sigur și copiii (mai ales cei mici) se pot juca liniștiți, fără surprize de
genul chiștoace, PET-uri sau alte asemenea găsite prin iarbă. Până și rahații
de câine sunt mai puțini în parcul ăsta, pentru că instalațiile pentru pungi
care se găsesc peste tot prin zonă sunt mereu aprovizionate și nimeni nu le ia
doar așa... pentru că sunt gratis. Mulți stăini veneau în Parcul Kiseleff tot
pentru că era mai civilizat, mai îngrijit... Deci era un loc recunocut. Am mai
scris despre el, despre felul în care pare să fie considerat a fi pentru
public, pentru oameni, pentru că nu are spațiile îngrădite cu garduri de fier
care să țină oamenii cât mai departe de natură... De ce să distrugi ceva care e
frumos, e bun, funcționează bine, e apreciat de oameni? De ce?
Cui
îi faci un serviciu astfel? Pentru fructe oamenii se duc la piață, știu că le
găsesc acolo. De ce-ar veni în parc după ele? Sau după porumb fiert? Chiar am
văzut că în K2 au pus o asemenea tarabă, dar nu e în picioarele nimănui. Deci
dacă vreau porumb fiert, mă duc acolo... Iile – le găsești, de regulă, la
Muzeul Tăranului Român, câțiva metri mai la vale. Si brățările de mărgele... Ce
să caute astea la un loc, adunate fără nici o noimă și plantate în picioarele
oricui vrea o plimbare civilizată, frumoasă într-un parc curat???
Am
crezut că poate această adunătură are legătură cu Festivalului Micului lui
Firea, dar ăsta e în Parcul Național, unde tot se întâmplă asemenea evenimente...
să le zicem culinare. Atunci... de unde a răsărit țigănia asta și cu ce scop?
Nu
știu cum să fac, dar simt că nu pot să tac. Am să scriu primăriei de sector.
Poate mi se alătură și prietenii mei. E de neconceput felul în care se distruge
în jur tot ce e bun. Și nu în sensul diatezei reflexive, pentru că nu e așa de
greu de imaginat cine e în spatele acestor acțiuni.
Să
înțeleg că suntem înghițiți de cocalari?
Comentarii
Trimiteți un comentariu