Invitație la joacă – Festivalul Amintiri din copilărie

Cum faci când copilul din tine are chef de joacă? Joacă din aia cinstită, de copil-copil... Vă spun: cea mai bună acoperire este să ai un copil mic. Așa poți justifica prezența în leagăn sau pe topogan... Ca să nu mai zic de trambulină! Sau de... Festivalul ”Amintiri din copilărie”?

Anul acesta a fost la a 4-a ediție și, practic, l-am prins de la începuturi. Ce-aș fi făcut fără fată? Mă duceam la festival cu adolescentul? M-aș fi urcat cu el pe scenă să dansăm? M-aș fi ținut cu el după fanfară sau după struții de anul trecut („Struții” & „Girafele” – spectacole de animație, Teatrul Pavana, Olanda)? Nu cred. El are alte priorități: iese cu fete și băieți în parc (dar nu la festival) sau la mall sau la film... Nu că nu-i place la festival. A folosit și el pretextul cu distratul surorii mai mici ca să-l amuze pe băiețelul mic din el... Glumesc! Tag-ul de pe facebook l-a solicitat chiar el.

Cum spuneam, am prins festivalul ăsta încă de la începuturi. A debutat timid, dar ideea era atât de generoasă, încât nu avea cum să nu se dezvolte: distracție pentru copii și familii în parc. Gratis pentru toată lumea. Baloane, muzică, povești, fotografii, competiții, paradă! Acum doi ani au adus animale, dacă îmi amintesc eu bine. Câteva animale domestice în țarcuri improvizate pe Kiseleff. Mângâiau cei mici oi, capre, ponei. Se zgâiau la găini și porumbei. Nimic extravagant, dar făcut să fie cumva... aproape de copii. Asta nu are cum să nu atragă, ca idee... și orice părinte știe cât de important e!

Anul trecut au adus o fanfară ciudată, cum nu mai văzusem până atunci. Fiică-mea tocmai descoperea ce e fanfara și fusesem deja la o reprezentatie a fanfarei armatei române de Ziua Veteranilor. Oamenii ăia aveau uniforme serioase, instrumente serioase și cântau pe scaune, serioși. Copiilor le-a fost teamă să se apropie. La Festival, însă am cunoscut, sub numele de fanfară (La Frustica, din Italia), o gașcă de moșălăi (o spun, credeți-mă, cu toată simpatia) năzdrăvani, amuzanți, puși pe șotii și care cântau la niște instrumente care păreau construite chiar de către copii. Mai mult chiar, cântau printre oameni și copii și îi invitau pe micuți să pună mână sau să folosească acele ciudate instrumente. Iar piesele... erau super-cunoscute și toată lumea le fredona și dansa. Italienești, desigur. Mi-au plăcut la nebunie și am zis că așa ceva... nu poate fi depășit (am povestit aici despre ei – morocănoșii îi numea fata la vremea aceea: http://masutadecafea.blogspot.ro/2016/07/morocanosii.html). Dar, cum spuneam, deși la început acest festival a fost timid ca idee, el a crescut ca Făt-Frumos în povești.

Așteptam cu mare nerăbdare ediția de anul acesta, sperând să-i mai invite pe moșălăii simpatici. Nu i-am găsit în program. Dar asta nu înseamnă că festivalul avea să mă dezamăgească. Ce... îmi imaginam că ăia sunt singurii moșălăi simpatici din lume? Mai sunt și alții. Iar organizatorii (Teatrul Ion Creangă) i-au găsit!

Încă din prima seară, am avut plăcerea să descopăr o altă trupă șuie de instrumentiști: Cie Mandingue, Franța. Tot cu instrumente ciudate, dar cu muzică bună, șlagăre din repertoriul internațional, cântate pe ritm african. Mă bucur atât de tare că Teatrul Ion Creangă invită asemenea instrumentiști care cântă printre spectatori, interacționează cu ei, îi invită să atingă și să folosească instrumentele!... Copiii sunt foarte încântați, descoperă lucruri noi și, poate, chiar pasiuni viitoare. Plus faptul că li se acordă atenție și importanță de către acești adulți interesanți cu care se înțeleg, în ciuda diferențelor lingvistice. Așa că, în ce mă privește, iubesc acest festival și tot ceea ce el ne aduce copilului meu și mie (dacă e fericit copilul, și părintele e fericit), dar și întregii comunități - au fost probabil zeci de mii de copii prin parcul Kiseleff în zilele festivalului, iar aglomerația creată a fost una... veselă, nederanjantă, minunată.

Nu am cum să vorbesc despre tot ce a fost la festival pentru că ar fi enorm de mult de povestit. Dar am să încerc să punctez câteva lucruri care mi-au plăcut mie în mod deosebit. În afară de trupa menționată mai sus, au fost și alte momente de spectacol absolut fantastice: fanfară, costumați pe catalige, mimi - big hug, ăștia erau români și au fost mi-nu-nați în felul în care i-au antrenat și pe copii. Am să las câteva poze care vorbesc de la sine.

Unele dintre lucrurile realizate de către organizatori sunt idei atât de simple și atât de spectaculoase prin efectele pe care le au ca mijloace de distacție, încât nu ai cum să nu fii uimit ca adult. Unele ar putea să fie lăsate permanent în parc, ar fi foarte distractiv și deloc complicat, credeți-mă!

De exemplu, patul gigant! Fetei mele îi place să sară în pat (cui nu-i place? chiar aș vrea să știu...) și vreau să o las, pentru că-mi amintesc că și mie-mi plăcea (și încă...). Și atunci, pe vremea copilăriei mele, dar și acum, pe vremea copilăriei copiilor mei, acest lucru nu se poate face după pofta inimii copilului în cauză. Știu de ce nu eram lăsată eu. Asta nu înseamnă că pofta-mi pierea doar pentru că motivul era serios... Pe fată o las, dar sunt cu inima strânsă și alerg în jurul patului când ea face asta pentru că mi-e frică să nu cadă să-și spargă capul (casa e mică, mobila destul de înghesuită, copilul.... neatent și prea prins de așa distracție). Nu mă pot abține să nu mă tem. Shoot me! Așa că atunci când am văzut patul uriaș din parc, mi s-a părut genial. Și cât au putut să țopăie copiii, fără să se plictisească! Și s-au tăvălit și aruncat pe niște perne (și acelea supra-dimensionate)... Nu vă ascund că și mie mi-ar fi plăcut să mă joc pe un asemenea pat! 

Perne uriașe au fost puse în mai multe locații și era așa de draguț să vezi ici-colo câte un copil adormit pe câte o asemenea pernă, câte un adult citind sau lenevind pur și simplu, copii mici și mari jucându-se, pe sub și cu pernele astea. Simplu și eficient! 

O altă idee simplă și foarte interesantă de joc au fost acele ”încăperi” realizate din panglici spânzurate de niște cadre metalice, care-i făceau pe copii să se ascundă în spațiul respectiv, să se ciocnească de alți copii râzând... Era ca și cum ar fi fost în întuneric, doar că erau la lumină. Era atât de distractiv! Ai mei au intrat amândoi - copil mic și adolescent - și a fost la fel de amuzant pentru ambii! Atât de simplu! Un cadru metalic și zeci de metri de panglici colorate atârnate. Corturile au fost și ele la mare căutare, dar să zicem că alea au necesitat ceva meștereală. Și corabia cu nisip, atât de potrivită pentru copilașii mai mici!!!

Bineînțeles, genialitatea și simplitatea acestor distracții nu eludează nevoia de supraveghere permanentă a micuților. Capete lovite și genunchi juliți vor continua să fie. Mai ales când asta se poate transforma, cum spuneam, într-o distracție în sine...

Felicit din toată inima organizatorii pentru asemenea eveniment. În acel weekend am stat foarte puțin pe acasă, și eu și fata. Și prietenii noștri. Iar cei care n-au ajuns, să știe că au pierdut o distracție pe cinste și să-și bifeze în calendar, pentru la anul... La înceut de iunie... Ca să crească pofta de vacanță!