Vreau un 2018 blând

Pentru 2018 nu vreau nimic. Adică.... vreau multe. Și se pare că-s prea multe ca pretenții pentru... o înnoire de an. Ce atâta presiune? Mai bine nu-mi propun nimic, fără rezoluții anul ăsta. Mi-am propus pentru zilele astea, pentru toată luna. Și am reușit... mult prea puțin. Așa că nu mai fac planuri... poate așa voi fi surprinsă.

Și până la urmă, ce naiba vorbim noi aici? Nu-ncepe nimic, decât un nou șir de zile în calendar. La fel de neschimbate și în același timp la fel de noi ca și până acum. În rest, lucrurile care sunt deja începute, au o noimă a lor, dincolo de calendarul din perete. Iar lucrurile care vor începe sau care vrem noi să înceapă... și acestea se vor întâmpla când le va veni vremea. Sau dacă le va veni vremea. Dacă nu, mai stau să se coacă atât cât le trebuie sau... se întâmplă altora, nu așteaptă să scoatem noi iar șampania peste 345 de zile.

Eu oricum... nu vreau nimic. Mai bine zis, ceea ce vreau eu... vreau de la mine. Pentru asta, orice moment e potrivit pentru a-mi pune o dorință sau a face o rezoluție. Mai bine zis, momentul potrivit e acela în care conștientizez nevoia. Așa că nu mă voi strădui să fac acum o listă, să inventez niște scopuri pe care nu mi le-am asumat deplin. În rest, am tot ce-mi trebuie: copiii, părinții, prietenii.

Încep acest an nou acasă la noi, în formula de bază, cum spune soțul - adică noi doi și pitica. Facem lego, colorăm, mâncăm gogoși proaspăt făcute (sunt festive, credeți-mă), butonăm telecomanda, punem cântece despre Crăciun (we keep the spirit, yeah!), așteptăm artificiile și, dacă reușim să culcăm copilul după asta, ne uităm la filmeeee... V-am spus, am tot ce-mi trebuie!

Ceea ce vă doresc și vouă!

La mulți ani, 2018! Fii blând cu noi!