Citesc
despre faptul că există o scrisoare de susținere a lui Valentin Popa la
Ministerul Eduației semnată de 45 de nume din lumea academică. De
susținere în fața celor care au sărit să spună că e analfabet. El nu e, dar se
exprimă ca un analfabet. Doamne, și cât m-am luat de Pop!!! Acum vine ăsta...
Nu aveți senzația că de fiecare dată când spunem ”o soluție mai prostă nu
puteau să găsească”, de fapt ne jucăm cu norocul nostru și imediat ne-o luam
peste bot?
Toată
nebunia asta cu acuzațiile de analfabetism vin, după părerea mea, din prăpastia
care se cască între ceea ce așteaptă oamenii (noi, ăștia, mai mult sau mai
puțin academici) de la un profesor, rector de universitate, om care-și petrece
viața între cărți super-deștepte și alți oameni cu capul mare și ceea ce ne trezim
că avem în față când... deschid gura. (Și sunt și genul de oameni care deschid
gura cu mare plăcere în situații publice, cu microfoane, camere de luat vederi
și alte aparate de înregistrat, astfel încât să lase urme! Era un proverb
românesc potrivit pentru asemenea exemplare, nu? Ceva cu fudul...)
Se
cuvine să lămurim o treabă, pentru că am văzut de multe ori că atunci când îi
reproșezi unei persoane că se exprimă greșit din punct de vedere gramatical,
imediat se scuză că nu a făcut facultatea de litere. Chiar și Tăriceanu
consideră că numai profesorii de română ar trebui să vorbească corect românește...
Ce să mai zici? Totuși, regulile gramaticale de bază încep să se predea din
clasa a 3-a și sunt reluate sistematic în gimnaziu. În liceu și facultate,
chiar dacă nu mai constituie obiect de studiu, gramatica este ]n continuare un
lucru de care profesorii țin cont și, cu siguranță, îl amendează prin notă unde
e cazul. (Desigur, dacă nu sunt și ei în situația de a nu cunoaște - a se citi:
a fi uitat - aceste reguli.... ceea ce e nu trist, ci impardonabil. Pentru un
cadru didactic. În fond, de aceea tot circul ăsta!)
Revenim
la prăpastia între așteptări care se nasc când ni se prezintă cineva drept profesor
universitar (chiar rector în cazul de față) și ce primim de fapt. Noi, oamenii
normali (la cap și la studii, nimic extravagant nu am în vedere aici), ne
imaginăm (și nu e doar imaginație) că atunci când ai ales cariera academică,
trebuie să fii în situația să o poți face (intellectualy speaking), care, de
asemenea, înseamnă că trebuie să citești. Mult. Mai ales lucrări științifice,
adică genul de cărți în care gramatica este respectată. Mai mult decât atât,
tot restul vieții tale trebuie să continui să citești, să studiezi. Același gen
de lucrări. Așa că ni se pare firesc ca toate aceste lucrări, cărți, studii în
care se respectă (cu strictețe, aș spune) regulile gramaticale să fi ajutat la CONSOLIDAREA
cunoștințelor aculumate la orele dedicate de gramatică din ciclurile primar și
gimnazial. Și rezultatul să fie o persoană instruită și care, automat cumva,
vorbește corect limba maternă.
Și
acum vine realitatea și ne lovește peste ochi. NU este așa cum pare normal,
firesc, evident să fie. Ce se întâmplă? Cum au ajuns așa? Cum au ajuns aici? Nu
s-a ”lipit” nimic de ei? Așa se exprimau cândva, ”pe vremea mea” profesorii
față de leneșii clasei, când îi puneau în bancă cu cei mai isteți și care luau
note mari.
Concluzia
la care ajungem în această domnie pesedistă este nu tristă, este... dincolo de
tristă, dincolo chiar și de furie... undeva în preajma lamei cu care să tai
șanțuri longitudinale pentru că ți-ai cam pierdut speranța - speranța că ne mai
facem bine, ca popor. Și această concluzie, despre care vorbesc, am citit-o și
în articolul de pe Republica (articolul despre scrisoarea de susținere a lui Valentin
Popa la conducerea Ministerului Educației): ”Omul este, la ora actuală, tot ce
poate da mai bun în materie de educație cel mai mare partid din România.”
Tragedia este încă și mai mare, pentru că aceeași concluzie o avem replicată în
legătură cu fiecare dintre celelalte ministere.
Cel
mai mare partid din România! Atât are de dat ca intelectuali...
Sau
poate e altceva...
În
ultima vreme seara mea se termină târziu pe Nat Geo Wilde. Nu prea mai găsesc
filme mișto la ora aia, așa că mă uit la animale. Aseară mă uitam, de exemplu, la un documentar despre o familie
de lei. Urmăreau o turmă de bivoli și căutau acele exemplare mai vulnerabile:
pui sau animale rănite, bolnave. Care - că nici bivolii nu-s complet proști -
de regulă stau spre mijlocul turmei. Leii ăștia de aseară au găsit ținta
perfectă: un pui bolnav! Au atacat și l-au doborât. Strategia a fost că vreo
doi lei au provocat bivolii de pe margine, care au luat-o la fugă spre capul
turmei, iar în colbul și hărmălaia care s-a stârnit, două leoaice au atacat
ușor puiul bolnav, rămas descoperit. M-a durut inima și m-am înfuriat pe
proștii de bivoli (știu, am zis că nu sunt, dar m-am răzgândit), care au privit
în urmă pentru o clipă și mi s-a părut că... nu aveau regrete, nu-și reproșau
nimic. Și-au văzut de drum.
Comentatorul
spunea că acum toată lumea e mulțumită: leii că au prins ceva și au hrană și
bivolii că au scăpat de exemplarele slabe, care încetineau turma. Acum turma a
devenit mai puternică. Aici m-au
apucat dracii. Mi-a fugit mintea la situația noastră actuală. Puii și
exemplarele bolnave - educația și sănătatea, cele mai distruse sisteme din
România. Înțelegeți? Iar turma mai puternică cine e? Poporul? Vă simțiți
puternici? Când vă uitați la poziția țării în UE, în lume... vă simțiți
puternici? Când vă uitați în portofel sau când stați la coadă la ANAF ca să
reglați ceva ce sistemul parcă înadins strică, să te facă pe tine să pierzi
timp și bani, vă simțiți puternici? Când vedeți rezultatele la BAC, în statistici
sau pe stradă, vă simțiți puternici? Când sunteți umiliți în unitațile sanitare
unde vă duceți suferinzi, vă simțiți puternici? Când sunt eliberați violatori
și hoți, când mor femei înjunghiate de membri ai familiei, când sunt lăsați
copii să moară din ignoranță și prostie, vă simțiți puternici?
În
schimb, e foarte ușor să vedem cine este cu adevărat puternic în România, cine
are bani să nu se lase tras în jos de faptul căp e român, putând avea totul la
standardele cele mai înalte.
Credeam
- și nu sunt singura - că PSD-ul și întreaga clasă politică, de fapt, nu are
viziune. Dar dacă are?
❤
RăspundețiȘtergere