Toată
lumea scrie și vorbește despre asta, fiecare bazându-se pe experiențele personale.
Așa că am decis să îmi aduc și eu prinosul. Ca și în cazul nașterii naturale
versus cezariană, consultație la clinică privată verus consultație gratuită la
stat, apartament de bloc versus casă pe pământ, pantofi cu toc versus balerini,
apă de la chiuvetă versus apă din sticle de plastic, părul lung ce curge în
valuri pe umeri versus părul tuns scurt - trebuie să alegi ceea ce ți se
potrivește ție și familiei. În cazul de față, iei în calcul și ce se potrivește
copilului. Acestea fiind zise, încerc să-mi organizez părerile pe capitole,
pentru că sunt mai multe aspecte pe care cred că trebuie să le ai în vedere
atunci când faci o alegere pentru grădinița la care urmează să-ți duci copilul,
comoara ta cea mai de preț.
1. Controlul asupra corpului didactic în
grija căruia îți lași copilul
Vorbim
despre oameni. Ei sunt de toate felurile și la stat și la privat. De aceea
devine important controlul care poate fi exercitat asupra lui. Nu vorbesc acum
despre controlul pe care să-l exercite părintele, de exemplu. Pentru că și
părinții sunt oameni, deci și ei sunt de toate felurile... Și ei pot greși. Dar
un om care este angajat pe un post, oriunde, trebuie să fie evaluat și
controlat de cineva. La stat credem că acest control este exercitat de către
sistem (directorul instituției, inspectortatul de specialitate, ministerul de
resort). Din experiență și câteva insight-uri de la oameni din sistem am aflat
că de fapt acest control lipsește aproape cu desăvârșire. Sau, ca să nu fiu
rea, este derizoriu. Gândiți-vă și la cazurile pe care le știți de la TV. Câte
dintre abaterile grave, incompatibile cu profesia care au ajuns la TV s-au
soldat cu încetarea dreptului persoanei respective de a mai profesa? Și de ce
au ajuns acele cazuri la TV știți? Nu cumva tocmai pentru că părinții au văzut
și simțit pe propria lor piele că altfel
nu îi aude nimeni din sistem?
Ok,
să vorbesc doar despre ce cunosc din experiența mea de părinte. Am reclamat
directorului de școală faptul că profesoara de sport îl bătea pe copil (nu doar
pe el, așa că până la urmă am depus și o plângere colectivă) cu agenda în cap.
Faza era veche, părinții se plângeau de doi ani (noi ne-am mutat acolo în clasa
a treia), iar directorul știa. Mi-a spus - mie, părinte de copil abuzat în
școală - că știe și ”n-are ce-i face”. Mai mult decât atât, ca să înțeleg cât
de lipsit de putere este, mi-a povestit că și proprii lui copii luaseră bătaie
chiar în timpul mandatului lui de director (care, de altfel, ține de o veșnicie)
și... degeaba. Am fost revoltată și am mai vorbit cu cineva din sistem. Același
răspuns: ”nu avem (directorii) ce să facem împotriva cadrelor didactice
abuzive”. Se fac comisii, se analizează, ce nu merge bine, ce incomodează –
adică s-a prezentat cazul în consiliu bla-bla... mustrare. Da, mă, bravo! Ați
luat măsuri de v-ați spart! În cazul nostru, agresiunea s-a mutat la nivel
verbal, pentru că bineînțeles că doamna profesoară nu putea accepta că a
greșit, de vină eram eu că am reclamat. În prezentul ăsta pe care-l trăim acum,
profesorii încă n-au înțeles că este inacceptabil să-și bată elevii. Cum vine
asta cu ”N-avem ce să facem”?
La
privat există speranța (cu asta trăim zi de zi, nu?) că logica afacerii
dictează, că elementele care o perturbă și o pun în pericol sunt îndepărtate,
prin mâna celui care conduce acel business. Asta spune teoria. În practică
poate că nu merge întotdeauna, dar măcar există posibilitatea. La stat nici în
teorie nu se face nimic, pentru că sistemul a făcut legile / regulile astfel
încât să se apere pe sine, nu pe copii. Cred că oricine are copil în sistem
știe că de cum începe anul școlar, indiferent de ce nivel de instruire vorbim,
ești pus, ca părinte, dar și copilul, separat, să semnezi / semneze diferite
declarații prin care sistemul nu-și asumă răspunderea... pentru diverse. You
name it.
Gândiți-vă
puțin cei care lucrați la privat într-un domeniu oarecare. Rămân greșelile
voastre nepedepsite? Sunt ele trecute cu vederea? Nu cumva după ce ai făcut una
gravă de tot, rămâi fără job? Măcar ideea și tot te face să fii puțin mai...
responsabil, nu? În sistemul de educație de stat directorul nu poate da afară
un cadru didactic despre care știe de cel puțin 2 ani că agresează copiii. Cam
cât de gravă ar trebui să fie situația ca să ia măcar în seamă acest lucru? Mă
rog, o să fiu acuzată că judec simplist, pentru că legea are așa niște căi
încurcate și nu le știu eu. Foarte adevărat. Dar când vin eu, părintele
copilului lovit, în fața ta, directorule de școală care nici nu contești
adevărul celor relatate de mine și chiar spui că e o situație care ține de
multă vreme, și-mi spui că nu ai ce face, nu pot să-i dau dreptate unui
cunoscut care spunea că umblu degeaba cu reclamații, că cel mai bine ar fi să-i
ațiu calea doamnei într-o seară și să-i dau cu agenda în cap până nu mai pot?
Zic și eu.... Să se consemneze că nu am fost de acord cu această sugestie.
Still...
2. Calificarea cadrelor didactice angajate
Se
face caz de acest aspect, însă nu ați văzut destule persoane absolvente de
școli / cursuri de specialitate care nu au absolut nici un fel de chemare
pentru meserie? În condițiile astea, le vreți în preajma copiilor voștri? (Mai
ales în conbinație cu primul punct.) E o decizie personală. Răspunsul meu e NU.
Așa că am mers pe intuiție, căutând un om blând, răbdător, pasionat de meserie.
Pe de o parte avem instituții pline de cadre care nu-și iubesc meseria și nici
pe copii (cu excepții, ca peste tot) și pentru care examenul psihologic (foarte
necesar) reprezintă un aspect strict birocratic și formal, iar pe de altă parte
avem instituții care nu pot păstra cadre potrivite din cauza presiunilor
financiare sau chiar a neseriozității managementului. Partea asta nu e ușoară
deloc.
Se
cuvine, totuși, să menționez un aspect negativ al instituțiilor private:
fluctuația mare de personal. La stat oamenii cred că slujba este mai...
stabilă. În orice domeniu. Am auzit asta de foarte multe ori. Cumva, e stabilă
și pentru că, așa cum am spus mai sus, sistemul se protejează, îi protejează pe
cei dinăuntrul lui, oricum ar fi ei. Ca un tătuc, da. Bun, rău, e al lui și-l
păstrează. De aia avem așa o mare performanța în toate instituțiile de stat. Că
și asta e de notorietate. Dar să revin. În privat, oamenii caută de multe ori
să câștige cât mai mult. Și cadrele angajate, și conducerea, care are un
business, să nu uităm! Alte aspecte sunt secundare și tratate ca atare. Cum ar
fi atitudinea corectă (de ambele părți), chemarea pentru meserie, grija de a
avea angajați mulțumiți etc. Așa că e necesară o cântărire atentă a acestui
aspect.
3. Stilul didactic adoptat
Dacă
suntem la capitolul cadre didactice, să vorbim și despre stilul pe care îl
abordează în relația cu copiii (și părinții). S-a împământenit ideea că la stat
stilul este unul rigid, bazat pe disciplina strictă, pe dresaj chiar (mâinile
la spate, să se audă musca, capul pe masă pe palme). Nu cred că așa sunt toate
educatoarele din grădinițele de stat, dar e destul de răspândit. Cred că totul
ține strict de persoana care e pusă să sfințească (sau nu) locul.
Așa
cum nu cred că toate educatoarele de la stat sunt ”dure”, nu cred nici că la
privat găsești numai întruchipări ale blândeții. Cum spuneam: în privința
acestui aspect, cercetați profilul ”doamnei”, nu al grădiniței. Din păcate, în
condițiile amintitei fluctuații de personal, acest lucru (verificarea
anterioară a profilului doamnei) nu prea mai ajută...
4. Conținutul didactic
Nu
știu de ce s-a răspândit ideea că doar la stat ”se face carte”. În legătură cu
aspectul ăsta, am mai multe lucruri de zis. Pentru început, de ce trebuie să
”se facă carte” la grădiniță? La 3-6 ani? Adică... dacă nu duci copilul la
grădi (de stat), n-o să știe să numele în clasa 0 sau cum? Nu-l învață în
școală aceste lucruri oricum? Sau... acasă? Nu ne plângem că oricum e prea
multă materie în toate ciclurile? Și cam inutilă, mare parte din ea, dar asta e
altă poveste. Să revin... cât de neștiutor credeți că este un copil care intră
în clasa 0 fără să fi făcut grădiniță de stat? N-o să știe că animalele au cap,
trunchi și membre? Sau ce? Copiii de azi țin în mână un smartphone înainte de a
ajunge la grădiniță, în vreme ce conținuturile didactice n-au mai fost
revizuite de... o veșnicie. Sau au fost revizuite de niște oameni pe care tot
ăștia mici îi pot învăța să umble cu smartphoneul pentru care nici nu înțeleg
de ce au plătit salariul pe câteva luni...
În
altă ordine de idei, despre oricare dintre tipurile de instituții am vorbi, e
vorba, ultimately, despre oameni. Sunt oameni care vor să-și facă meseria bine
și la stat, cum sunt și la privat. Și oameni care vor doar să ia niște bani
sunt și colo, și colo. Și stați liniștiți, am văzut cu ochii mei la privat
educatoare care avea pretenția la caiet de lucru în care neapărat copilul să
lucreze în fiecare zi. La grădiniță!!! Se mai spune, de asemenea, că acei copii
care au fost la grădiniță privată nu se vor adapta la școala de stat. (Adică
unui sistem rigid, care nu-ți permite – ce să mai zic să te ânvețe – să gândești
cu propriul tău cap, nu îți respectă drepturile – nici chiar pe ăla la educație
gratuită – și nu vrea, în fapt, să ”miști în front”.) Păi... și nu e bine că nu
se adaptează acestui sistem?
Adică
mă gândesc așa... din ce în ce mai mulți părinți (sau doar mi se pare mie)
reclamă reformarea școlii. Ministerul, factorii de decizie din domeniu nu o
reformează, ba chiar dau semne clare, cu fiecare an care trece, că vor să
îngroape educația și pe noi toți în felul ăsta. Părinții - nici ei n-o
reformează, că se trezesc câte unul-doi care vor să schimbe lucrurile și pe
care foarte repede îi ”mănâncă” ceilalți părinți pe pâine, aceia dornici de a
face pe placul profesorului mai degrabă decât să urmărească interesul copiilor
(că dacă nici părinții nu îl urmăresc, atunci cine dracu s-o facă?). În aceste
condiții, nu e bine că se ”oferă” copiii să reformeze învățământul refuzând
formulele clasice, învechite (puțin spus), demodate până la strepezeala
dinților în gură? E foarte bine, vă zic eu. Știu, e multă responsabilitate pe
umerii lor, dar cred că asemenea copii, care vor refuza porcăriile sistemului
actual de învățământ, vor strânge în jurul lor și pe părinți (care au ales să-i
formeze așa) și... puterea crește, cum spune proverbul.
În
fine, în teorie conținutul didactic, oricare ar fi el și de orice tip, a fost ales
pentru că are anumite calități, avantaje, îl ajută, adică pe copil în
dezvoltarea sa. Că e sistem britanic sau montessori sau waldorf sau chiar de
stat, fiecare e bun la ceva și cred că important e să stabilim noi, ca părinți,
cât mai corect ce se potrivește
copilului nostru...
Comentarii
Trimiteți un comentariu