Înțelepciunea
populară românească spune că „Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul” și nu cred că e român
care să nu fi auzit expresia asta. Și nu cred nici că e vreun românaș care să
nu fi avut în viața lui ocazia să o lege de măcar o realitate de care s-a
lovit. Dacă și un autor colectiv a decoperit asta și a postulat-o, înseamnă că e vorba despre o istorie lungă, plină de proști.
Povestea
a intrat în atenția unor cercetători de la Universitatea Cornell, psihologul
David Dunning și de studentul său Justin Kruger, care au și câștigat în 2000
premiul IG Nobel cu lucrarea „Unskilled and Unaware of It: How Difficulties in
Recognizing One's Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessments”. Asta îi lipsea
poveștii, o fundamentare științifică, nu?
Să
lămurim puțin. Premiul IG Nobel, înființat în 1991 de către revista științifică
umoristică Annals of Improbable Research,
este o parodie a Premiului Nobel. Premiile sunt prezentate în fiecare an de
atunci într-una din sălile Universității Harvard și se acordă celor mai
importante 10 realizări științifice neobișnuite sau triviale. Despre lucrarea
menționată anterior am citit în articolul „The Dunning-Kruger President” din revista Psychology Today, însă subiectul a fost preluat de mai multe
publicații din America. Americanii ăștia! Au și ei proștii lor fuduli, așa cum îi
avem și noi pe ai noștri!
Așadar,
totul a pornit de la observația conform căreia ignoranții sau nepricepuții
într-un anumit domeniu (proștii, în varianta neaoșă) tind să creadă despre ei
că sunt mult mai înzestrați decât arată realitatea. Toți cunoaștem asemenea
persoane care se cred foarte talentate la ceva... mai aproape de realitatea
zilelor pe care le trăim (și noi, și americanii), oameni care cred că pot fi președinți
de țară - sau premieri, sau miniștri, sau alte soiuri de... șefi în special -
fără să dețină calificări de bază care să-i recomande pentru așa ceva.
Cei
doi cercetători au documentat această observație și au ajuns la concluzia că ai
nevoie de deprinderi și cunoștințe într-un anumit domeniu ca să-ți dai seama
cât de priceput ești. Ironic, nu? Trebuie să fii puțin deștept ca să-ți dai
seama cât ești de prost! Pe baza observațiilor făcute, cei doi au întocmit un
grafic competență versus încredere, care arată că:
- atunci când nu au nici o competență într-un domeniu, oamenii raționali nu au o problemă în a recunoaște asta (partea stângă jos a graficului) - ca atunci când știi că nu poți face traduceri dintr-o limbă străină și total necunoscută;
- când oamenii au ceva cunoștințe despre un domeniu, puține adică... aici e zona periculoasă. Cei care au o cât de mică experiență încep să creadă că știu tot despre acel domeniu. În grafic, ei reprezintă vârful curbei, în partea stângă sus;
- pe măsură ce crește experiența în domeniu, oamenii încep să înțeleagă cât de puține lucruri știu, cât de slabă este pregătirea lor. Percepția asta atinge un punct de minim (centrul curbei), apoi începe să urce din nou;
- cei care sunt la nivel de geniu, își cunosc talentul, deși chiar și în aceste condiții nu reușesc să atingă nivelul suprem de încredere pe care îl ating ignoranții.
Iată
și graficul:
Spuneam
de ironia concluziei mai devreme și, dacă vă uitați puțin la grafic, el arată
exact ca un zâmbet... amar.
Iertați-mă,
dar mi-e prea la îndemână, în acest punct, exemplul experților în parenting
care au inundat piața în ultimii ani și a căror singură competență este că...
au copii. Unii au doar unul (cu cât mai puține cunoștințe, cu atât mai mare
încrederea, remember?), alții au câte 3. Străbunica mea avea 7 și nu știa că
s-ar fi putut îmbogăți! Și avea chiar o competență în plus: aceea a pierderii
timpurii a copiilor (prin moarte, desigur). Reevaluăm „competențele” femeilor care încă, în
zilele noastre, nasc câte 5-6-7-8 copii? În fapt, dacă punem în aplicare
concluziile studiului, realizăm că au exact atâta competență cât să-și dea
seama, ca noi toți ceilalți, că nu au nici o competență. De aici rezultă cât de
mult bun simț au cei care cred asta, în comparație cu cei care se văd experți.
Îmi
amintesc despre un profesor care mi-a făcut un desen la un moment dat. Zicea că
la început, la începuturile noastre într-un domeniu adică, suntem ca un punct,
atât reprezentă cunoștințele noastre în raport cu acel domeniu. Și tot ce e în
jurul punctului reprezintă cunoștințele din acel domeniu... Infinite, nu? Pe
măsură ce acumulăm ceva cunoștințe, devenim un cerc: ce e înauntrul lui este
mulțimea cunoștințelor noastre despre domeniu, care crește și cercul se mărește.
În același timp, realizăm că și infinitatea se... mărește. Fiecare punct de pe
cerc este în situația punctului inițial. Adică ne dăm seama, pe măsură ce
învățăm lucruri, câte alte lucruri NU știm despre acel domeniu. Asta ar fi
percepția corectă. (Iar dacă explicația nu e clară, probabil e din vina mea.
Pentru că și eu, în privința asta, doar îmi dau cu părerea despre ceva ce...
cunosc foarte puțin spre deloc. 😁 De-aia ar fi bine să mă rezum la a
povesti...)
Revenind,
autorii studiului ne asigură că nu e o situație medicală, ci una... umană. Deci
nu se tratează medical, asta e vestea proastă. Pentru cei care se tot întreabă
când se va descoperi leacul prostiei...
Într-o
oarecare măsură, toți suntem afectați de iluzia competențelor noastre. Noroc au
cei care sunt pe piața liberă și care suferă, astfel, reglaje din partea ei.
Mai sunt și cei afectați exact în sensul opus, care au o slanbă încredere de
sine și care nu-și dau seama de valoarea lor reală, minimizând-o. Dar... ăsta
este cu totul alt subiect.
Ca
să închei într-o atmostferă optimistă, după ce mi s-a tuflit încrederea proprie
aflând concluziile studiului celor doi, iată câteva exemple de alte premii IG
Nobel acordate de-a lungul timpului pentru alte asemenea vitejii:
- în 1991, primul
an când au fost acordate premiile IG Nobel, în domeniul chimie a fost premiat
Jacques Benveniste, corespondent al revistei Nature, pentru „decoperirea” sa potrivit căreia H2O
este un lichid inteligent, lucru demonstrat de faptul că apa își amintește
evenimente mult după ce orice urmă a lor a dispărut;
- în 1993, premiul
IG Nobel pentru Pace a fost acordat companiei Pepsi-Cola din Filipine pentru
sponsorizarea unui concurs pentru a crea un milionar, care apoi a anunțat că
numărul este greșit și a incitat, astfel, la unirea a 800.000 de persoane
exaltate care se visau câștigători ai concursului și aducând, astfel, laolaltă
bande rivae pentru prima dată în istoria țării;
- în același an,
premiul pentru Fizică a fost acordat lui Corentin Louis Kervran (Franța),
admirator înfocat al alchimiei, pentru concluzia sa potrivit căreia calciul din
coaja de ou de găină este creat printr-un proces de fuziune la rece;
- premiul pentru
Tehnologie vizionară l-a primit Jay Schiffman, inventator al AutoVision, un
aparat de proiectat imagini care îți permite să conduci o mașină și să privești
la televizor în același timp, dar și Parlamentul statului Michigan, care a
făcut ca acest lucru să fie legal;
- în 1994, premiul
pentru Matematică l-a primit Biserica Baptistă Sudistă din Alabama pentru
măsurarea moralității, aceasta făcând estimări ale numărului de cetățeni ai
statului Alabama care vor merge în Iad dacă nu se vor căi;
- mai recent, adică
anul trecut, premiul IG Nobel pentru medicină a fost acordat unui grup de
cercetători (Jean-Pierre Royet, David Meunier, Nicolas Torquet, Anne-Marie
Mouly și Tao Jiang) care au folosit tehnologia scanării creierului uman pentru
a determina măsura în care unii oameni sunt scârbiți de brânză.
Say
„cheese”! 😉
Comentarii
Trimiteți un comentariu