M-am săturat de vaietele de pe facebook și de la
televizor despre cât de greu a fost la Capacitate la mate. Mă lăsați? Sunt
părinte de copil care a dat anul ăsta Capacitatea sși chiar și cu el am avut
această discuție. Ce a fost, frate, greu? Sau, mai bine zis.... TREBUIA SĂ FIE
UȘOR? Cine v-a făcut această promisiune?
1. Încă din prima zi de clasa a 5-a, profesorii
i-au bătut la cap pe copii cu ”O să vedeți voi la Capacitate!” și ”Trageți tare
pentru Capacitate!”. M-am revoltat și am făpcut ședințe de ”terapie” cu fiu-miu
să-i lase în pace pe toți panicarzii ăștia și să-și vadă de treabă. Dar și
profesorii și-au văzut de treabă... adică de asta cu băgat spaima în sufletul
copiilor cu bau-bau Capacitatea. Deci, ăsta fiind ”contextul psihologic”, de
unde s-a înțeles că va fi ușor? De ce e lumea surprinsă de ”cât de greu” s-a
dat?
2. În clasa a 7-a, după experiența cu clavicula
ruptă (a copilului) și după ce am decoperit că nici coloana nu e bine – e strâmbă,
pe românește – am luat decizia să vorbesc la ședință despre greutatea
ghiozdanului copiilor. Am avut noroc: profa de mate a venit la ședință și chiar
pe ea o vizam cu cele două culegeri pe care copiii erau puși să le care. Din
start două culegeri mi se pare un exces. În condițiile în care amândouă
culegerile aveau și parte de algebră, și parte de geometrie.... Nu i-am zis să
renunțe la ele, m-ar fi linșat părinții. Știți... părinții... toți despre care
am auzit / cu care am vorbit - nu doar în București – sunt foarte preocupați ca
să studieze copiii lor ÎN PLUS, după multe culegeri.... Competențele
profesorului de matematică este de regulă judecată după cât de multe culegeri
recomandă / cere la clasă. Deci, n-am cerut să renunțe la culegeri, dar am
rugat-o să stabilească cu elevii ei când să o aducă pe una și când pe cealaltă.
Să nu le mai care pe amândouă zilnic. Părea că vorbesc cu pereții, părea că cer
ceva nemaiauzit, incredibil. Iar după ce s-a încheiat subiectul (în sensul că a
rămas oricum ca ea), un părinte a abordat un alt subiect: ”Doamna profesoară,
dacă vrem să lucrăm ÎN PLUS față de cele două culegeri, ce altă culegere
recomandați?”. Jur că așa a fost. Menționez că în nici unul din cei 4 ani de
studii cu doamna profesoară culegerile folosite (una sau două, după caz) NU AU
FOST TERMINATE până la sfârșitul anului școlar respectiv. Niciodată! Deci,
rămâne cum am zis: un exces. Plătit de copil, care are coloana strâmbă (a-propos,
poate îi controlați și pe ai voștri, să vedeți cum stați) și de părinte, care
plătește nu doar culegerile în sine, ci și ani de kinetoterapie, inot și alte
măsuri reparatorii.
3. Nu l-am dat la meditații. Mă chema să-l ajut
când era în vreun impas și am tras concluzia că ceea ce făceau la clasă (din
cele 2 culegeri incriminate mai sus) era suficient pentru examenul de
Capacitate. În plus, eram convinsă că pot face față. N-am făcut facultate de
matematică, dar cred că nici n-ai nevoie de așa ceva pentru examenul de
Capacitate. În schimb, e drept, mi-a plăcut matematica. Și m-am priceput destul
de bine la ea. Am lucrat cu plăcere, am avut profesor de excepție în gimnaziu. Nu
sunt sigură că fac față și la examenul de Bac (analiza e ”călcâiul lui Ahile”
pentru mine), dar până atunci mai vedem.
4. În toți anii înainte de clasa a 8-a l-am lăsat
pe copil în pace cu examenul de Capacitate și nu i-am cerut decât să-și facă
temele. Alea obligatorii, ca doamna mereu a dat și teme suplimentare/opționale
care, atunci când se adunau 10 la număr, atrăgeau o notă de 10 în catalog.
Copilul meu n-a fost de acord să facă temele suplimentare în tot gimnaziul, că
a zis că el oricum are 10 în catalog. Avea dreptate, ce puteam să zic? Oricum,
eu nu i-am cerut să vină cu 10 pe linie. Pretenția mea de la el i-am
comunicat-o la începutul gimnaziului și reamintit-o când a fost nevoie: să nu-l
înfrângă sistemul! Atât am vrut. A descoperit el faza cu bursa, așa că a tras
singur pentru note, ca să-și strângă bani de cantonamente / tabere etc. Doar
pentru clasa a 8-a i-am promis încă de la început că îl voi ”ocupa”. Așa am și
făcut. În clasa a 8-a am început să lucrăm în weekend. Nu foarte mult, că știți
și voi că nu poți să-i faci pe tinerii ăștia să stea concentrați prea multă
vreme. Am lucrat subiecte date în anii trecuți sau propuse doar. Nu alte
bazaconii, subiecte de olimpiadă sau mai știu eu ce.
5. Concluzia copilului după examen a fost că ”a
fost greu” și i-am spus foarte clar, cu exemplificări, că, din ceea ce lucrasem
noi ca pregătire, pot pentru fiecare exercițiu din examen să-i dau exemplu de
exercițiu MAI GREU pe care l-am rezolvat împreună, mai multe din acel gen cât
să intre la căpățână cum se face. Deci nu, n-am fost de acord cu verdictul lui.
Chiar dacă au ieșit copii din examen plângând. La română n-au ieșit plângând,
ba chiar au ieșit râzând. Atâta timp cât evaluarea rămâne subiectivă la română
(specific subiectului), poți să tot râzi până vezi nota. La mate... poți afla
pe loc cum stai.
Ce a fost ”cel mai greu” din ce am auzit eu? Exercițiul
2 de la II și problema de geometrie 2 de la subiectul III, punctul c.
Exercițiu 2 e ăla cu puteri. Am avut emoții la el
și eu pentru că știam că puterile sunt punctul slab al lui fiu-miu. Nu știu de
ce. Tot gimnaziul am stat cu foaia cu regulile de calcul la puteri lipită pe
peretele de la biroul lui (cam așa am făcut toată școala: ce era greu de ținut
minte, apărea lipit pe perete!). Speram să fi reușit să le rețină. L-a făcut –
exercițiul – dar tot am avut de comentat. Pentru că exercițiu se rezolva în 2 (DOUĂ)
rânduri. Lui i-a luat mai multe, a făcut din aproape, deci l-a costat timp. Dar
măcar l-a rezolvat.
Deci.... regulile pe care trebuia să le cunoască
cineva pentru a rezolva acest exercițiu sunt:
- dacă dai peste o adunare, te uiți cum să dai factor comun;
- dacă ți se spune să arăți că o expresie este divizibilă cu ceva, apăi să
fii sigur că acea expresie se scrie ca fiind egală cu acel ceva ori altceva, nu
mai contează ce. Deci dacă îți cere să arăți că e divizibil cu 17, musai să-l scoți
pe 17 de înmulțit cu ceva;
- regulile de calcul pentru puteri – în cazul de față (una dintre cele
lipite pe perete lui fiu-miu):
Cu astea pornind la drum, iată rezolvarea – așa cum
am promis – în 2 rânduri (cu tot cu enunț):
Încă nu-mi vine să cred că sunt atât de mulți copii care nu au știut să rezolve acest exercițiu!!!
Cu problema de geometrie (punctul c) e altă
poveste și cred că asta e cea care trebuia să facă diferența între nota 9 și
nota 10.
Pentru că ar fi fost ușor rezolvată fără... calcule. Adica latura și
înalțimea (din formula volumului piramidei triungiulare regulate – adică ce ar
fi putut fi mai ușor? Nu era mai greu să fi fost un trunchi de cilindru, de
pildă? Fiți cinstiți!) din piramida mică puteau fi exprimate în funcție de
latura și înalțimea din piramida mare și la final volumul mic dădea volumul
mare supra 8. Adică 12,5 – procentul din volumul piramidei mari pe care îl
ocupa piramida mică.
Mi-am dat seama că... nu-și va da seama, dar cumva
e corect ca să fie un exercițiu cu un grad mai mare de dificultate... nu putem
să luam toți 10 că nu e normal! Surpriza a venit din partea rezolvării oficiale,
care am văzut că presupunea CALCULUL efectiv al celor doua volume. Adică așa
cum s-au apucat să facă mai toți. Bine, mă! Oricum, numai să se dea ceva
acolo...
Încă o dată întreb: ce a fost greu?
Geme facebook-ul sub greutatea examenului. Dar
eu... mai am câteva lucruri de zis (eu nu termin ușor!):
6. Pe măsură ce trec anii, examenul acesta (și nu
numai acesta) e din ce în ce mai ușor. O spun toți cei care știu ce spun. Și o
spune și situația din piața muncii.
7. E normal ca elevii să vrea să se dea ușor. Dar ce se întâmplă cu părinții mi se pare a-normal. Unde sunt părinții
ăia care la ședințe urlau că vor să lucreze tot mai mult și mai mult și mai
greu, ”ca să știe copilul carte”? Acum vrem mai ușor, ha?
8. Vă mai zic să fiți atenți voi, ca părinți, când
dați like pe facebook la petiții care cer să se mărească notele pentru că ”s-a
dat prea greu”. Din 2 motive foaaaaaarte simple:
a) în urma acestei notări se va obține o ierarhie. Dacă mărești nota la
toți cu un punct (indiferent pe ce considerent), ierarhia e aceeași, doh!
b) când petiția e scrisă așa cum am văzut-o eu pe facebook, vă garantez că
acel copil (pare scrisă de un copil chinuit de sistemul care ”i-a dat prea greu”)
are probleme și la limba română. (Despre logică am vorbit la punctul
anterior... și povestea sacrificiului pentru seria de anul viitor vine să confirme) Ziceți și voi dacă nu-i așa:
Deci, până la urmă, chiar credeți că a fost greu? Sau problema e alta?
Comentarii
Trimiteți un comentariu