4 ani și 5 luni. Atât a durat până să-mi ceară
să o îmbrac în rochiță...
Mi-a mai cerut o dată, când mergeam într-o vizită
și m-a văzut pe mine în rochie. A vrut și ea așa. În rest, a acceptat doar pentru că am zis eu sau... a rămas la soluția
cea mai comodă: pantalon / colant. Că doar știu ce „am în bătătură”: o fetiță
cu comportament de băiat. Sare, se cațără, se joacă cu melci și râme, joacă
fotbal cu băieții în parc – musai mai mari ca vârstă, spre disperarea ălora... O
fetiță care vrea să se facă salvamar când va fi mare. Până de curând zicea că
se face astronaut și merge cu Costi (de la grădi) cu naveta în spațiu. Iar când
aflu – răsuflând ușurată – că s-a jucat la grădi cu o fetiță și investighez mai
departe, aflu că s-au jucat de-a „Prietenii cățeluși”, desenul animat cu doi
mopși, Rolly si Bingo. Joaca a continuat și la masă, când a mâncat „ca un
cățel” – adică fără mâini.
Are picioarele julite, pline de vânătăi, iar capul
de cucuie. Tat-su era supărat că și-a spart arcada și acum are semn, ca și cum
ar paște-o vreo carieră de fotomodel! Poate cascador...
M-a pus de i-am cumpărat de la magazinul de
jucării mașina lui Marshal, din desenul animat „Patrula cățelușilor” (daaaaa,
iar căței!), deși în desen există și un personaj feminin (numai unul!!! Din
șase!): Sky. Și Sky e motorizată, are un elicopter. Dar mașina de pompieri cred
că i se pare mai interesantă. De altfel, până de curând căutam disperată o
mașină de gunoi de jucărie, că mă înnebunise. N-am găsit, dar ea oricum avea
program în fiecare dimineață să vizioneze de la fereastră, în direct, filmul
ridicării gunoiului de la hotelul de lângă bloc.
Și nu doar în desenele animate îi plac cățeii, și
în realitate. Îmi dă bătai de cap tot timpul cu asta și țin mereu lecții în
public despre cum nu trebuie să se apropie de căței prin spatele acestora, sau
în fugă, sau să nu-i ia de coadă etc. Cele mai mari bucurii le are la ăia mari,
frate. Ăia care dacă se întorc numai spre ea și o dau de-a berbeleacul. N-are
nici o frică nici de alte animale și am aflat cu groază că în excursia făcută
cu grădinița la Ferma de animale a băgat mână și în gura porcilor. Vă zic, e
tra-la-la rău fata asta.
Dar azi i-am dat rochiță, cum a vrut. Pe care a
vrut, căci n-am reușit să o conving că-i e mare... I s-a pus pata, așa că i-am
dat-o. I-am spus că-i pun în ghiozdănel schimburi, în caz că vrea să renunțe,
dacă o incomodează la joacă sau ceva. Mi-a spus că n-o să se schimbe. Și că e
prințesă. Ea – prințesă!!! Haha!
Eu îmi legam șireturile la teniși, când am
auzit-o: să-mi deschizi ușa să alerg pe hol. Da, îi place să alerge. E ca un
căluț nărăvaș... Și nu prea îndemânatic. Am fost de acord, numai să scap. Și
i-am spus că o să-i deschid după ce mă încalț. N-a fost de acord, vroia chiar
atunci și, cum se postase în fața ușii în capul meu (aplecată să mă leg la
șireturi), am cedat. Într-un picior, am sărit să iau cheia din cui, am băgat-o
în yală și am descuiat. „Am zis să-mi deschizi ușa”, i-am auzit vocea
poruncitoare. „Am deschis-o”, zic, iritată că n-a observat. „Ba nu, doar ai
descuiat-o. Eu am zis s-o deschizi. Oamenii deschid ușa prințeselor”, a mai
adăugat. Ah, asta era! M-am conformat, pentru că mi-am dorit mult o prințesă
și, deși m-am obișnuit cu gândul că n-am căpătat ce-am vrut, nu pot rata ocazia
de-a o avea, chiar și abia acum, la 4 ani și 5 luni. Chiar pentru o singură zi.
Depinde cum o găsesc diseară, la grădi...
Later edit: Prințesa e prințesă
până la capăt!
Comentarii
Trimiteți un comentariu