Când te pui de-a curmezișul devii incomod. Pentru ceilalți, care vor să-și
trăiască viața așa cum știu ei. Și dacă tu știi altfel și, mai ales, dacă știi
altfel și nu stai in pătrațica ta, tăcând din gură, atunci devii incomod. Nu că
n-ar mai putea ei trăi din pricină că tu dai din gură, dar..... ba da, chiar nu
pot trăi dacă nu te conving pe tine, cu forța eventual, că greșești. Ce
dezbatere de idei! Nu știu a răspunde cu argumente logice, și atunci fie aruncă
cu jigniri, fie țipă că i-ai jignit (aici prostia are o explicație:
analfabetismul funcționar înflorește în România!). Mda.... vorbesc despre
grupurile de părinți și viața de dincolo de grupurile de părinți.
Provocarea zilelor de sărbători –
indiferent că sunt sărbători de Crăciun sau de Paște – o reprezintă eterna
discuție despre ”cadourile pentru profesori”. Aici am început să am păreri
radicale. Pentru că da, cândva acceptam că salariile sunt mult prea proaste,
dar acum nu mai sunt chiar așa, în schimb această politică a salariilor proaste
în învățământ a atras în sistem multe, mult prea multe lichele, oameni care nu
pot face față altfel pe piața muncii. (Nu zic că nu mai sunt oameni dăruiți,
dar.... sunt atât de puțini!!)
Zilele trecute scriam pe pagina
de facebook despre a doua ieșire furtunoasă de pe grupul de părinți – în condițiile
în care suntem în al doilea an de existență, ACEST grup de părinți. Redau mai jos ce am scris
pe facebook:
Să rămânem la ultima întrebare
din textul meu.
Zilele astea sunt provocatoare pentru toți. Nu doar pentru părinți. Și
pentru profesori. Și pentru elevi. Se încheie semestrul. Deci și mediile. Note
date pe ultima sută de metri. Nervi întinși. Fiul meu, care învață într-o
școală considerată bună din București la profil real, studiază materia ”Informatică”
scriind algoritmi pe caiet, fără să pornească vreun computer la ora respectivă.
Mie mi se pare bizar, cel puțin. Să mă mir că nu i se pare copilului
atrăgătoare ora respectivă. Nu că aș încuraja chiului – nu, nu. Dar.... ce să-i
spun când îmi explică că nu înțelege nimic și moare de plictiseală la ore,
altceva decât clasicul (că m-am și săturat de mantra asta) ”mamă, tu fă-ți
datoria și stai naibii acolo!”. Apoi, când criza devine palpabilă – adică zilele
astea, cu mediile – sunăm un prieten, cum spune o vorbă din popor.
Prietenul e la ”Info”, deci știe. Și vine și explică. Cum explică? Deschide
calculatorul și copilul meu vede minunea: șirurile de semne fără noimă din
caiet prind sens. Și se pregătește de ora de Informatică așa cum trebuia s-o fi
făcut chiar la școală, cu ”doamna”. La oră doamna ascultă mai mulți copii și
pare că decide notele destul de aleator. În orice caz, copilului nu îi e clar
de ce, după atâta efort depus acasă și după ce la școală a rezolvat problema
primită doamna i-a dat 8. Și o întreabă, în acest sens. Respectuos. Dar doamna
nu pare să știe că oamenii au voie să întrebe de ce au primit o notă anume. Și
se enervează. Și spune că îi anulează 8-ul și îl ascultă din nou, în ultima oră
și o să-i dea probleme grele. Da, așa l-a amenințat. Acum, sigur că dacă
problemele ”grele” trebuie să fie în materia studiată, are voie să i le dea,
nimic de zis. Bagă pregătire, copile, ce să-ți fac? Dar cu anularea cum e??? Și
pentru care motiv? Mă rog, problema e în studiu. Aștept să văd cum e cu
anularea ca să acționăm. Dacă ea chiar se va face...
Ce mi se pare mai trist, însă, este faptul că după acest incident, colegii
copilului s-au supărat pe el că a îndrăznit să întrebe de ce primește nota
respectivă și, ca urmare, a supărat-o pe ”doamna”. Nu pentru că ar iubi-o, ci
pentru că supărarea acesteia poate atrage, cine știe, chestii nasoale și asupra
lor. Și atunci s-au întors împotriva ”revoltatului”.
E trist. E jalnic faptul că atunci când tăcem, când înghițim rahat, nu doar
noi înghițim rahat, ci și copiii noștri, care ne văd și ne copiază
comportamentul. Așa învață copiii. Ei cred că așa e bine: să taci, să nu-i
superi pe profesori pentru că ei au pâinea și cuțitul și pot să-ți facă zile
fripte.
L-am consolat pe copilul meu cum am putut: ”dragul meu, dacă vrei să fii
revoltat, trebuie să te avertizez că ți-o vei lua de multe ori; nu atât de la
profesori, cât de la proprii tăi colegi, cei care ar trebui să te înțeleagă cel
mai bine că sunt în aceeași barcă.”
Trebuie să recunosc că un pic, așa, sunt și mai liniștită. Mai am la activ
episoade de revoltă (ca cel împotriva profesoarei de sport care le dădea
copiilor cu agenda în cap – Școala nr. 3, pe Titulescu) și știu că el a fost
cel care a ”tras ponoasele” – deși tocmai excesele împotriva lui încercasem să
le previn. Așa că mi-a fost teamă că el va crește crezând în ceea ce-mi reproșa
cândva: ”mami, mai bine nu ziceai nimic, că acum uite ce-mi face!”. Aveam
această îngrijorare, dar dacă copilul meu a ajuns un tânăr care își întreabă
profesoara de ce i-a dat doar 8 când el a rezolvat toată problema, atunci
înseamnă că fac ce trebuie.
Dragi părinți, fiți revoltați! Împotriva abuzurilor la adresa copiilor, a
nedreptăților cărora le cad victime, a tuturor faptelor amendate de lege și
regulamentele în vigoare!
*Sursa foto: Pixabay
Comentarii
Trimiteți un comentariu