Nu e clar, încă, se pare. Mai
ales după ce citești răzvrătiri precum a mea pe problema strângerii banilor
pentru a oferi cadouri ”simbolice” profesorilor la școală.
Problema pare că devine confuză și simpla renunțare la obiceiurile vechi nu
rezolvă tot. Normal. Absolut normal. De exemplu eu.... pare că nu agreez idea
de a oferi cadouri. Sau poate lumea își închipuie că ofer doar celor din
familie. (Nu mai există emoticonul care se tăvălește pe jos de râs, nu?)
Nimic mai fals. Îmi place să dăruiesc – cu sau fără sărbători. Mâ gândesc
mult când vreu să fac un cadou – la ocazie, la perdoană, la context.... încerc
să le iau pe toate în considerare. Și da, îmi place să dăruiesc și la grădiniță
– să mp refer la asta, atât pentru că am făcut asta mai recent decât la școală,
cât și pentru că se întâmplă să fie o grădiniță privată. Chestia cu instituția
privată complică puțin situația. De ce? Pentru că deja susți, prin însăși
prezența ta acolo, instituția, salariile personalului etc. Deci clar partea de
”susținere” nu are ce căuta în ecuație.
”Dar poate vrei să-ți exprimi recunoștința” – ar putea replica unii.
Desigur că ai dreptul. În acest caz, revenim, totuși, la ”simbolic”. Vei oferi
acel cadou care să îi indice omului care-l primește că vrei să-i mulțumești.
Dar trebuie să ții cont de faptul că nu poți chiar să-l mulțumești, la propriu.
Pentru asta ar trebui să știi exact ce l-ar putea mulțumi, ce-i trebuie lui
pentru a fi mulțumit. Și poate omul visează la o casă mai mare... zic... Deci
ceea ce poți oferi este un simbol al mulțumirii tale pentru ceva ce el a făcut /
face pentru tine.
Nu cred că e cazul, dar dacă e, eu o fac: precizarea diferenței între ”cadou
simbolic de sărbători” și ”simbol al sărbătorilor”. Pentru că pe grupul de
părinți de la școală am văzut că nu este clar diferența între cele două. Cadou
simbolic este ceva care are o valoare nu în sine, ci prin ceea ce reprezintă (respectiv
recunoștința / gradostea / mulțumirea ta). În fapt, valoarea sa în bani nu e
mare. De exemplu, o felicitare cu inimioară și declarație de dragoste nu este
chiar dragostea ta pentru cineva, dar o simbolizează pe aceasta. O lumînare
parfunată cu aromă de (era să zic cozonac) vin fiert, scorțișoară sau un
arnament de brad – pot fi cadouri simbolice de sărbători. Coșul de la Mega cu
vin, cozonac și ciocolată este, poate, pentru unii (știu eu o mămică anume care
a declarat asta) un simbol al Crăciunului, dar nu este nicidecum un cadou
simbolic de sărbători.
Revenind la grădinită, am făcut în anii anteriori cadouri educatoarelor de
la grădinița privată unde mergea fata mea. Într-un an lumânări parfumate cu arome
de Crăciun (simbol al Crăciunului, haha), în alt an ornamente de brad cu numele
fetiței, dulciuri cu arome specifice – cadouri personalizate, de care m-am
ocupat personal, care exprimau ceva ce eu doream personal să transmit. Asta mi
se pare decent.
Esența alăturării cu alți părinți pentru a strânge bani de cadouri pentru
cadre didactice – în orice formă de învățământ – mi se pare că este eficiența. Ori
în mintea mea eficiența nu are legătură cu cadoul, mai ales ășa simbolic,
despre care am explicat deja că nu e nevoie, nu are de ce să coste mult ca să
nască, astfel, nevoia de a fi eficient. Dacă vreau, alături de niște prieteni,
să iau ceva unui alt prieten care știu clar că-i trebuie și poate nu își ia
singur (din diverse motive), asta e altceva. Aici eficiența are sens. Dar nu
când faci un cadou... la plezneală, nu când faci un cadou care vrei să
reprezinte ceva – nu sa FIE ceva.
Sunt in situația, totuși, să particip la așa ceva. Și este foarte frustrant
– pentru că ceea ce s-a stabilit nu este ceea ce aș fi vrut eu să ofer. Nu am
participat activ la căutarea cadoului simbolic (măcar e, totuși, simbolic) și
îl simt cumva... străin de mine. Cum fa vi să-l ofer, în aceste condiții? Iar răspunsuri
precum ”hotărâți voi și-mi spuneți cât să vă dau” simt că jignesc profund ideea
altfel bună. Și cum să participi cu inima împăcată la așa ceva? N-ai cum. Fac
urticarie, zău. Unde e sufletul tău pus în cadoul prin care, oferindu-l, vrei
să-ți exprimi recunoștința / mulțumirea / dragostea / whatever? E fake,
scuzați-mă! E ipocrizie. Iar dacă eu chiar am sentimente pozitive reale față de
persoana respectivă, nu vreau să-i dau ceva așa, doar ca să bifez asta. Mai
bine mă abțin.
Asta e strict ceea ce cred și ce simt eu. N-ar trebui să se refere musai și
la alții. Dacă și alții simt la fel sau nu, e dreptul lor. Dar eu asa simt
despre chestiunea asta. De aceea nu dau bani ca să stea altul să se gândească
pentru mine, să alerge altul pentru mine, să împacheteze altul pentru mine.
Vreau s-o fac eu, așa cum pot, uneori chiar târziu, după ziua cu pricina (mi se
tot întâmplă în ce privește zilele de naștere)... Dar măcar știu că în zbaterea
aia e ceva autentic, real ce eu am făcut pentru persoana respectivă, chiar dacă
ea nu poate descifra pe de-a-ntregul respectiva zbatere. Cadoul nu e numai
despre persoana care îl primește! Cadoul este și despre persoana care-l dă. Iar
asta... sunt eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu