Pandemia ne afectează pe toți,
asta e clar. În feluri diferite, în măsură diferită, dar ne afectează pe toți.
De exemplu, ma gândesc cu compasiune la cei pe care pandemia și măsurile de
izolare socială i-a prins în vreo insulă exotică. Ce dor le-o fi lor de casă,
de propriul pat! Vă dați seama?
Dar... să revenim la ale
noastre. Să vedem cum arată ale noastre.
Spațiul
Nu arată grozav, aș zice. Dar nu
pot să zic, pentru că alții n-au nici atât. Suntem 4 persoane în 4 camere. Sunt
mai putini de 74 de metri pătrați – apartament comunist, deh! Între timp, în
alte lumi – fără să amintim de acelea în din insulele exotice evocate mai sus –
oamenii pun pe facebook poze cu pomii din livadă înfloriți, cu găini moțate
aflate și ele în izolare socială la bunica în curte, cu trasee montane care
încep de la ușa cabanei în care s-au retras (tot în izolare socială), cu căpițe
de fân, cu grădina în care au ieșit răsadurile. O singură ieșire am avut la
birou începând din 12 martie. Și pentru că adesea mă gândisem cât de grea o fi
izolarea socială pentru cei care trăiesc la casă cu curte, mi-a atras atenția o
mașină care ieșea din casa de vis-a-vis de birou: curtea era cât mașina, atât.
Bun, deci nici asta nu e musai o fericire! Deși măcar au aer. Care, fiind
restricții de deplasare, chiar e mai curat.
Și nu sunt numai curțile. Unii au balcoane. Am și eu. Și 4 biciclete in el. Plus că e închis. Și dă spre o mare intersecție. Dar unii chiar au balcoane. Și terase. Și am auzit eu la televizor că magazinele de amenajări au dat lovitura în perioada asta cu produse pentru amenajarea spațiilor exterioare. Pentru cine le are. Iarăși... e abundență de poze pe facebook cu cafele în balcoane, hamace, șezlonguri, fotolii de nuiele și cărți alături.
Mișcarea
Ne lipsește, desigur. Seara copilul mic începe să alerge, are nevoie de
asta. Aleargă dintr-o cameră într-alta, aruncându-se, la capetele traseului, în
pat sau canapea, ce găsește pe acolo. Sau pune pe holul lung obstacole pe care
să le sară alergând. Ne e foarte teamă să nu ajungem la spital cu vreo
fractură, dar știm că are nevoie de mișcare. Pe vecin nu-l întreabă nimeni ce
părere are. Cu el avem distanțare socială încă dinainte de pandemie. Pe motiv
de nepotrivire de caracter. În ultima perioadă încercăm să ieșim o dată la
câteva zile să dăm câteva ture de bloc. Efectiv dăm ocol blocului din spatele
blocului nostru (care e la stradă), unde și înainte era trafic redus.
În plus, am cumpărat un stepper. Credeam că va înlocui mersul, dar m-am
înșelat: înlocuiește, de fapt, urcatul scărilor, sport pe care nu-l practicam.
Am cumpărat și abonament la exerciții online – pilates, kinetoterapie, d-astea.
De moși. Nu e suficient. Cum spuneam, stăm la bloc. O fi rău la curte, ha?
Ocupații
Unii au mult timp liber. Eu nu, nu știu de ce. Poate nu mi-l las liber, de
frică să nu mă gândesc la ce se întâmplă. Oricum, aș citi. Dar în ultima vreme,
înainte de pandemie, foloseam cu multă îndârjire biblioteca. Publică. Deci
cărți noi, nexam. Știu, aș putea cumpăra online. Dar n-o fac. Mi-e frică că nu
știu cât mai am acest salariu, așa că nu cumpăr decât ce e necesar. Cărți prin
casă – am făcut o trecere în revistă: nimic care să mă intereseze. Aveam o
carte pe care trebuia s-o dau unei prietene. Am zis că nu mă interesează pe
mine. În plus, era scrisă cu niște litere foarte mici. Iar asta a devenit o
problemă în ultima perioadă. Ei bine, am ajuns s-o citesc. Și da, mă
interesează. Cărți online – am găsit o grămadă! Sincer, abundență! Însă nu prea
sunt genul. Citesc, sigur, dar mi-e greu. Vreau să țin carte în mână!
M-aș uita și la filme. Fiul meu asta a făcut în toată perioada asta. Dar,
cum spuneam, n-am timp. Am fost, însă, rușinată de colegul de birou, proaspăt –
foarte proaspăt – tătic (chiar la începutul pandemiei a născut soția lui) care
m-a întrebat dacă am văzut nush ce serial. Pe bune? Atunci am început să
strecor și eu câte un episod de juma’ de oră. Nu prea m[ prinde. Nici filmele nu le mai gust ca altă dată,
frate!
Muncă – multă muncă. Și eu, și soțul. Zicem merci că avem ce munci și că
putem s-o facem de acasă. Alții n-au norocul ăsta. Așa că mai usor cu văitatul.
Copiii
Aci lucrurile se complică: grădinită online, școala online, implicare
parentală etc. Grădinița online mă ucide. În timp ce plătesc ca oamenii ăia
să-și păstreze locul de muncă (sigur că vreau să-și păstreze locul de muncă!),
sunt trezită de telefon la 9 dimineața (eu am revenit, în pandemie, la orarul
meu natural: culcat foarte târziu, sculat de asemenea târziu) – grădinița ne dă
salutul de dimineață! Normal că după câteva dimineți d-astea i-am luat sonorul!
Totuși, când apucăm să ne trezim – și noi și copilul (intre 9 și 10 – dar unde
ne grăbim?) – începem să ne uităm ce activități ne-a trimis educatoarea de
făcut. Și începem să facem inventarul celor trebuincioase: pământ (pe bune???),
spumă de ras (soțul poartă barbă), o bucată de geam (ha???), hârtie creponată (librăriile
sunt închise și n-am știut să-mi fac stoc), coli de hârtie (mai am numai câteva
și sper să-mi ajungă până se ridică restricțiile cu declarațiile, copilul le-a
desenat cam pe toate)... Mă apucă nervii! Renunț. Apoi încep ceilalți părinți
din grupă să posteze realizările copiilor. Și mă complexez.
Când avem, totuși, tot ce ne trebuie, copilul nu vrea să lucreze ce i-a
trimis educatoarea. E de acord să facă altceva – labirinturi, căutăm cuvinte,
desene la alegere, pictură la fel, exerciții de matematică. Dar nu ce i s-a
spus să facă! Am lăsat-o, mergând pe ideea că e important să facă ceva.
Apoi vrea jocuri pe calculator. Și nu e suficient, pentru că vrea să jucăm
împreună, să ne ia martori la vreo mișcare care-i reușește, să ne arate unde se
blochează, să ne roage s-o ajutăm. În timpul ăsta, sonorul jocului ne înnebunește.
Pentru că noi lucrăm lângă ea. Doi oameni, care avem lucrări de predat,
conferințe de făcut, webinarii de vizionat...
Celălalt copil, cel mare, abia a început școala. Da, a intrat Iohanis în
ei, în profesori. Acum are și el nevoie de laptopul pe care se joacă fata, că
la computerul lui nu avem cameră. Și începe tărăboiul. Fie că se ceartă copiii
pe laptop, fie că nu știm să instalăm cine știe ce aplicație pe care s-au
trezit profesorii să lucreze – fiecare pe o alta. (De-aia nici nu poate folosi
telefonul, că nu-i încap atâtea aplicații.)
Distracții
Poftim? Ce distracții? Toate zilele sunt la fel.
M-am cam săturat. Dar asta nu înseamnă că o să dau buzna afară pe 15 mai.
#Rezist
Photo by Pixabay
Comentarii
Trimiteți un comentariu